Sărutul icoanelor – o problematică dezbătută

Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni a atras atenția asupra unui subiect controversat legat de practica religioasă: sărutul icoanelor. Într-un interviu recent, acest duhovnic a exprimat opinia că nu este recomandat să săruți icoanele, mai ales cele sculptate în lemn, deoarece compoziția chimică a salivei poate afecta culorile acestora pe termen lung.

Această afirmație a generat dezbateri aprinse în rândul credincioșilor, mulți dintre aceștia fiind obișnuiți să sărute icoanele ca un act de venerație. Părintele Calistrat a subliniat că acest gest nu reprezintă un simbol al unei credințe mai profunde decât atingerea icoanei cu mâna.

În sprijinul argumentelor sale, părintele Calistrat a relatat o experiență personală neobișnuită pe care a avut-o în apropierea raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Potrivit relatării sale, în momentul în care și-a pus mâna pe Sfânta, a simțit o senzație de căldură intensă, asemănătoare cu cea emanată de un cuptor. Această experiență l-a determinat să evite atât sărutul, cât și atingerea directă a icoanelor și a raclelor cu moaștele sfinte.

În loc de sărut sau atingere directă, părintele Calistrat le recomandă credincioșilor să atingă icoanele cu mâna sau cu un obiect textil, precum un fes, și să se închine cu fruntea apropiindu-se ușor de icoană. Conform argumentelor sale, această practică ar constitui un gest de venerație suficient, care ar preveni deteriorarea culorilor icoanei prin contactul cu saliva sau rujul.

Este important de remarcat că această perspectivă nu este unanim acceptată în comunitatea credincioșilor și a generat reacții divergente. Există persoane care consideră că sărutul icoanelor reprezintă un act de profundă evlavie și respect față de sfinții reprezentați, în timp ce alții susțin că este suficient să atingi icoanele sau să le săruți simbolic cu gândul.

Părintele Calistrat subliniază că intenția sa nu este să jignească pe nimeni sau să impună propriile convingeri, ci să ofere o perspectivă alternativă asupra acestui aspect al practicii religioase. Fiecare credincios este liber să-și exprime opinia și să-și practice credința în modul pe care îl consideră potrivit, iar sfatul său reprezintă doar o opinie personală bazată pe experiența sa și pe interpretarea sa a textelor sacre.

Controversa legată de sărutul icoanelor nu este nouă și nu se limitează la această practică. Numeroase aspecte ale practicii religioase sunt subiectul unor dezbateri intense în cadrul comunităților de credincioși. Într-un climat de respect și toleranță, este esențial ca aceste discuții să fie purtate cu deschidere și să conducă la o mai bună înțelegere reciprocă.

Indiferent de practicile individuale, esența credinței noastre trebuie să fie reflectată în iubire, compasiune și respect pentru ceilalți. Gesturile exterioare pot fi importante simboluri ale spiritualității noastre, dar autenticitatea și bunătatea din inimile noastre sunt cele care ne definesc cu adevărat relația cu divinul și cu semenii noștri.

În final, credința este o călătorie personală și fiecare credincios își găsește propriul drum către spiritualitate. Indiferent de interpretările și practicile individuale, este esențial să cultivăm compasiunea și înțelegerea în comunitatea noastră religioasă și să ne sprijinim reciproc în căutarea sensului și a luminii spirituale.