Părintele Calistrat de la Mănăstirea Vlădiceni își exprimă îngrijorarea cu privire la practica sărutării icoanelor, mai ales a celor de lemn, subliniind potențialul de deteriorare al culorilor acestora cauzat de saliva umană.
El evidențiază faptul că acest gest nu reprezintă neapărat o manifestare superioară de evlavie și că persoanele care îl practică nu sunt automat mai credincioase decât cele care se limitează doar la atingerea icoanei cu mâna.
Experiența personală a părintelui Calistrat, petrecută la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, l-a condus la concluzia că nu este necesar sărutul icoanelor sau a relicvelor, ci este suficient să fie atinse cu mâna sau cu un obiect vestimentar.
El relatează cum, după acea întâmplare, a decis să nu mai atingă racla cu mâna, ci doar cu un obiect vestimentar, precum fesul pe care îl poartă pe cap.
În opinia sa, nu există o diferență semnificativă între gesturile de venerare a icoanei, fie că este vorba de atingere sau sărut, considerând că este mai importantă intenția și respectul interior decât forma exterioară a manifestării.
Părintele Calistrat critică de asemenea tendința oamenilor de a genera controverse neesențiale pe această temă, subliniind că uneori se acordă prea multă importanță unor aspecte exterioare, în loc să se concentreze pe esența credinței și pe relația personală cu Dumnezeu.
