A fost odată o Femeie Obosită. În fiecare dimineață, se trezea cu greu, își strângea forțele pentru a-și duce la bun sfârșit sarcinile zilnice și se culca epuizată. Nu-și mai amintea când a simțit ultima dată odihnă, plină de energie și dorință de a trăi cu adevărat.

Și astfel a continuat, zi de zi, până când umbra femeii obosite a părăsit-o. Într-o zi fierbinte de vară, când trebuia să se ocupe de încă o sarcină importantă, deoarece “ce poți face azi, nu lăsa pe mâine” și “fără muncă, nu este hrană”, femeia a ajuns la limita epuizării. Umbra a început să se îndepărteze de ea, lăsând-o să stea epuizată pe un scaun de birou.

Într-un moment de disperare, femeia și-a rugat umbra:

“Te rog, întoarce-te la mine! Pleci și toată puterea mea dispare cu tine …”

Umbra a răspuns:

“Da, așa este. Eu sunt păstrătorul energiei tale, dar nu te mai pot ajuta. Ți-ai epuizat aproape toate resursele fără să le reîncarci. Te-ai adus la epuizare completă. Gândește-te: de ce s-au întâmplat toate acestea?”

“Fără tine, îmi va fi greu să înțeleg. Te rog, ajută-mă!”

Umbra s-a gândit puțin și apoi a fost de acord:

“Bine. Dar numai dacă treci trei teste care îți vor reînnoi energia. De acord?”

“Sigur!”

“Atunci ascultă. Prima sarcină: cum îți simți spatele și umerii. Simți o greutate insuportabilă?”

Femeia obosită a dat din cap. Cum să nu simtă? De ani de zile purta povara invizibilă a altora.

“Atunci nu mai purta povara altora pe umerii tăi. Dă-le acestor oameni viața lor. Acestea sunt lecțiile lor, acestea sunt victoriile lor, aceasta este dezvoltarea lor. Păstrează-ți doar partea ta. Și abia atunci poți începe să-ți trăiești viața.”

Cu greu, femeia a recunoscut că poartă o povară care nu îi aparține. A luat asupra sa toate problemele, toate dificultățile, încercând să le rezolve, dar lucrurile s-au complicat și mai mult.

“Destul: de acum încolo, fiecare să-și trăiască propria viață.” Femeia obosită și-a închis ochii și a renunțat la poverile altora.

Imediat ce femeia obosită s-a eliberat de povara insuportabilă, telefonul ei a început să sune. Toți cei care își puseseră odată povara asupra ei o căutau disperați.

Femeia obosită și-a privit umbra consternată:

“Ce să fac acum? Vor începe din nou să-mi ceară să le iau povara!”

Umbra a privit-o neiertătoare:

“Dacă vrei să fii sănătoasă, dacă vrei ca toți acești oameni să ducă o viață împlinită, fără regrete, atunci treci al doilea test: învață să spui „nu” atunci când este necesar.”

Femeia a dat din cap, dar a simțit că al doilea test era poate chiar mai dificil decât primul. Cum să refuze? Ce vor crede despre ea? Ce se va întâmpla dacă nu va mai comunica cu ea? Dacă nu o va mai iubi nimeni? Dar nu avea altă opțiune.

A răspuns la apelul prietenului ei. Conversația nu a avut succes: acesta a convins-o să facă totul pentru el, iar femeia obosită a continuat să se scuze.

Umbra s-a apropiat de ea și a îndemnat-o în tăcere:

“Pentru a învăța să spui „nu”, trebuie mai întâi să uiți cum să-ți găsești scuze. În caz contrar, oamenii vor simți nesiguranța ta și vor continua să te convingă până când vei renunța și vei prelua povara lor.”

Femeia a dat din cap și a încheiat conversația cu prietenul ei cu un “nu” ferm. A sunat ca un apel al inimii: îmi ești drag, de aceea îți doresc să-ți trăiești viața, crede-mă, acum este momentul în care poți să te simți fericit: după ce ai experimentat tot ceea ce ți-a trimis soarta, înveți să apreciezi ceea ce ai și îți vei realiza visul, dobândind totul prin calitățile tale.

Desigur, nu toată lumea a înțeles-o pe femeia obosită. Cineva a încetat să mai comunice cu ea (era un prieten?), cineva a fost jignit (da, este nevoie de timp să te obișnuiești să-ți trăiești viața și să respecți viața altei persoane) și cineva s-a resemnat cu acest lucru.

Umbra spunea:

“Este timpul să treci al treilea și ultimul test. Și atunci energia ta se va întoarce la tine, dorința ta de a trăi. Învață să te odihnești. Lasa-te să te odihnești. Și pentru

asta te vei confrunta cu cel care te deranjează cel mai mult – Sentimentul tău de vinovăție.”

Al treilea test a fost cel mai greu. Sentimentul de vinovăție și-a schimbat nemilos chipul și vocea. De fiecare dată când femeia obosită încerca să se odihnească, Sentimentul de vinovăție se apropia de ea și îi spunea cu vocea mamei sale:

“Cum? Iar nu faci nimic? Eu muncesc aici și tu stai degeaba! Nu-ți e rușine! Astăzi sunt atât de multe lucruri de făcut!”

Sau vocea tatălui:

“Dacă nu faci asta, atunci nimeni nu o va face. Totul va fi abandonat. Ce? Epuizată, spui? De ce ești epuizată? Nu ai făcut încă nimic! Muncește, muncește mai mult, muncește!”

Sau vocea bunicii:

“În familia noastră nu au existat fleacuri. Mă mișc toată ziua, nici măcar nu mă așez. Și tu ar trebui să fii la fel.”

Vocile cereau și reproșau, iar femeia și-a dat seama că nu va putea să se odihnească, chiar dacă ar sta întinsă pe canapea ore în șir, chiar dacă ar pleca în vacanță până la capătul pământului… Și atunci a apărut acest strigăt, strigătul rebeliunii ei:

“Am dreptul să mă odihnesc! Îmi scot vrăjile interdicțiilor. De acum încolo, nu numai că voi munci, dar voi avea și odihna mea binemeritată. Nu este doar zi, ci și noapte. Activitatea este înlocuită de relaxare în natură. Chiar și natura, Marele Feminin, se odihnește! Nu lenevesc, ci mă recuperez pentru a fi sănătoasă, fericită, plină de inspirație și creativitate. Și atunci voi face lucruri nu pentru că “trebuie”, ci pentru că le fac cu dragoste, cu bucurie, cu o dorință sinceră.”

Acest monolog a fost suficient pentru a face să dispară Sentimentul de vinovăție. Femeia obosită și-a dat seama că a încercat întotdeauna să fie bună pentru cineva și, prin urmare, și-a interzis să-și trăiască propria viață, să se odihnească, să aibă propria opinie. Din acest motiv nu era fericită și totul devenise și mai complicat. Până când a fost complet epuizată.

Această zi a fost cea mai extraordinară pentru femeia odihnită. S-a bucurat de o baie de flori, s-a întins pe canapea cu cartea ei preferată, a admirat frumusețea incredibilă a apusului de soare, inhalând aromele florilor de seară, ascultând vocea speranței, simțind bătăile vieții în interiorul ei. Nu numai că și-a recăpătat energia și sănătatea, ci și frumusețea, bucuria, inspirația, pacea… Și toate acestea s-au întâmplat pentru că femeia obosită și-a permis, în sfârșit… să se odihnească.

Vă doresc multă fericire!