Ce pensie încasează lunar Adrian Năstase. Fostul premier a dat statul în judecată

Fostul prim ministru al României, Adrian Năstase, este un susţinător al pensiilor speciale care, în anumite situaţii, pot face dreptate unor funcţionari publici. Suma pe care el personal o încasează lunar şi pe care a dezvăluit-o la Antena 3, o consideră foarte mică.

Adrian Năstase este unul dintre cei aproximativ 400 de români care au dat statul în judecată pentru pensiile speciale, în prezent luptându-se în instanţă pentru a-şi recupera drepturile pe care le consideră legale.

Precizând că pensiile parlamentarilor reprezintă doar 5% din sumele alocate pentru pensiile speciale, Adrian Năstase a atras atenţia că indemnizaţiile similare ale procurorilor şi judecătorilor sunt de zece ori mai mari, dar de acestea nu se atinge nimeni.

„Soluția pe care am considerat-o eu potrivită a fost aceea a impozitării acestor pensii, în așa fel încât peste 5.000 de lei ele să fie impozitate gradual și să nu să nu mai existe aceste pensii nesimțite, pe bună dreptate criticate în presă.”, a declarat fostul premier (2000-2004), ministru de Externe (1990-1992) şi parlamentar al României (Preşedinte al Camerei Deputaţilor – 1992-1996, 2004-2006).
Ce pensie are Adrian Năstase
Adrian Năstase a dat şi exemplul unui om valoros ca Petre Daea care, fără pensie specială, după 40 de ani de muncă, are o pensie în jur de 2.000 lei.

El a mai dezvăluit şi suma pe care o încasează personal ca pensie, lunar – în jur de 5.000 lei.

„Este foarte puţin” – a precizat Adrian Năstase care, întrebat cât crede că ar merita, a răspuns ironic: „Am primit ce trebuia – aproape doi ani de închisoare.”

Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .

Fiica lui Dem Rădulescu, dezvăluiri emoționante despre tatăl său: „Ca trimis în altă lume”

Fiica lui Dem Rădulescu a povestit într-un interviu televizat că regretatul artist s-a stins din viață pe vremea când ea avea doar 13 ani. Irina îl descrie pe Dem Rădulescu drept un om riguros și muncitor.

„Pot să spun că mă bucur mai mult când vorbesc de ai mei sau dacă ai mei realizează un succes… Când mama are o premieră reușită parcă mă bucur mai mult decât pentru mine și cred că ăsta e efectul iubirii. A murit (n.r. – Dem Rădulescu) când eu aveam 13 ani.

Era un om de o rigoare… În ultima vreme era destul de obosit, se resimțea fizic și mama îl tot ruga „te rog frumos, măcar la radio renunță”. El era de o rigoare…

El spunea: „nu, oamenii s-au obișnuit cu vocea mea”, a spus fiica lui Dem Rădulescu pentru Acces Direct.

Ce semne primește Irina, fata artistului, din lumea de dincolo
Irina mărturisește că-i lipsesc plimbările cu tatăl său și că și-a dat seama că, la fel ca el, și ei îi place acum să meargă foarte mult pe jos, acest lucru ajutând-o să-și pună ordine în gânduri.

Fiica lui Dem Rădulescu susține că marele actor o ajută de dincolo în momentele de cumpănă.

„E foarte greu să spui „sunt actriță” când știe ce măreție a fost. Mă uit și mă minunez și e o lecție. (…) Acum sunt o mare plimbăreață, merg pe jos enorm de mult, ca și el.

E ca o meditație pentru mine, drumurile lungi îmi pun ordine în gânduri. (…) De la bun început am avut o relație directă.

În momentele cele mai de cumpănă s-a ivit ceva care să mă ajute, ceva aparent întâmplător, dar ca trimis în altă lume”, a continuat ea.

Irina a mai spus că i-ar fi plăcut foarte mult ca tatăl său să o vadă actriță. Chiar dacă nu a apucat, tânăra i-a spus despre dorința ei încă de prin anii 2000.

„Tata… Apucasem să zic atunci în 2000 că mi-ar plăcea, nu era o decizie oricum la vârsta aia, dar cred că în sinea lui tare mult i-ar fi plăcut.

Mama întotdeauna a privit lucrurile mult mai tranșant, pentru că era singura care avea sfaturi de dat în acel moment. A avut o abordare mult mai pragmatică care reduce puțin și din emoțiile inerente”, a conchis aceasta, potrivit SpyNews