Condițiile medicale la care suntem predispuși în funcție de grupa sanguină

Cele patru grupe de sânge pe care le le cunoaște se deosebesc printre ele printre prezența unor antigeni. Acestea sunt niște substanțe responsabile cu alertarea sistemului imunitar în momentul în care organismul suferă de o boală.
S-au făcut mai multe studii care au ajuns la concluzia că în funcție de grupa sangvină pe care cineva o are, persoana respectivă are șanse de-a lungul vieții să sufere de anumite boli, precum doar niște răceli sau chiar forme de cancer.

Și tot în funcție de fiecare grupă de sânge, organismul va reacționa în mod diferit în cazul afecțiunilor respective, dar și în cel al bacteriilor sau a virusurilor. În cele ce urmează vom vorbi despre fiecare grupă de sânge în parte și vom vedea careși la ce boli poate fi supusă.

Cei care au grupa de sânge 0 se bucură în general de un sistem imunitar foarte puternic. Acizii din stomac secretă foarte mult. Acești oameni trăiesc și foarte mult timp iar specialiștii spun despre această grupă de sânge cum că ar fi cea mai bună dintre toate, anume datorită acestor caracteristici.

Totuși au și aceste persoane predispoziții spre exemplu la bolile digestive, care se instalează în organism datorită acidității prea mari, artrite, boli de tiroidă, care se întâmplă din cauza sistemului imunitar mai activ.Tot persoanele cu grupa de sânge 0 riscă să sufere din cauza inflamațiilor, a alergiilor, care duc la dezechilibrele hormonale.

Aceste persoane nu riscă însă să facă cancer de pancreas. Ele sunt cu până la 37% mai ferite de această posibilitate decât restul oamenilor.
Persoanele care au grupa de sânge A rezistă mai bine decât ceilalți în fața infecțiilor bacteriene cum sunt otita, tuberculoza, infecția cu bacteria E. coli.

Pe de altă parte, aceste persoane suferă mult din cauza afecțiunilor precum astmul, infecția sinusurilor.

Din acest motiv pentru ei este recomandată evitarea produselor ce conțin probiotice pentru că ele participă la inflamarea tractului respirator. În plus, aceste persoane se un nivel al cortizolului foarte mare, lucru care duce la stări de anxietate repetate.

Cancerul gastric este forma de cancer de care pot să sufere persoanele care se încadrează în această grupă de sânge. În cazul femeilor cu grupa de sânge A, ele sunt mai fertile, comparative cu celelalte.
Cei care au grupa de sânge B pot să facă față cu brio dezechilibrelor sau afecțiunilor de la nivelul sistemului digestiv.

De aceea ei își permit să consume alimente mai grele, precum carne de miel sau de vită. Din păcate însă acești oameni riscă să sufere de-alungul vieții de boli care atacă funcționarea inimii.

Acest lucru se întâmplă pentru că sunt mai sensibili în cazul inflamațiilor din organism. În plus, tot ei mai sunt predispuși și pentru lupus, scleroză multiplă sau cancer de ovare.
Grupa AB este cel mai rar întâlnită dintre toate grupele de sânge.

Este o combinația între caracteristicile celor 2 grupe anterioare.

Din păcate, aceasta este și cea mai slabă grupă de sânge în cazul bolilor. Oamenii care o dețin pot să sufere de boli ale sistemului respirator, otite, paraziți intestinali.
Persoanele cu această grupă de sânge pot dona pentru orice altă grupă.

Fiecare problemă de sănătate cu care vă confruntați necesită analiza unui medic specialist, articolele au doar scopul de a informa, inainte de a urma un tratament consultati mai intai medicul specialist .

Cele patru grupe de sânge pe care le le cunoaște se deosebesc printre ele printre prezența unor antigeni. Acestea sunt niște substanțe responsabile cu alertarea sistemului imunitar în momentul în care organismul suferă de o boală.

S-au făcut mai multe studii care au ajuns la concluzia că în funcție de grupa sangvină pe care cineva o are, persoana respectivă are șanse de-a lungul vieții să sufere de anumite boli, precum doar niște răceli sau chiar forme de cancer.

Și tot în funcție de fiecare grupă de sânge, organismul va reacționa în mod diferit în cazul afecțiunilor respective, dar și în cel al bacteriilor sau a virusurilor.

În cele ce urmează vom vorbi despre fiecare grupă de sânge în parte și vom vedea careși la ce boli poate fi supusă.

Cei care au grupa de sânge 0 se bucură în general de un sistem imunitar foarte puternic. Acizii din stomac secretă foarte mult. Acești oameni trăiesc și foarte mult timp iar specialiștii spun despre această grupă de sânge cum că ar fi cea mai bună dintre toate, anume datorită acestor caracteristici.

Totuși au și aceste persoane predispoziții spre exemplu la bolile digestive, care se instalează în organism datorită acidității prea mari, artrite, boli de tiroidă, care se întâmplă din cauza sistemului imunitar mai activ.Tot persoanele cu grupa de sânge 0 riscă să sufere din cauza inflamațiilor, a alergiilor, care duc la dezechilibrele hormonale.

Aceste persoane nu riscă însă să facă cancer de pancreas. Ele sunt cu până la 37% mai ferite de această posibilitate decât restul oamenilor.

Persoanele care au grupa de sânge A rezistă mai bine decât ceilalți în fața infecțiilor bacteriene cum sunt otita, tuberculoza, infecția cu bacteria E. coli. Pe de altă parte, aceste persoane suferă mult din cauza afecțiunilor precum astmul, infecția sinusurilor.

Elwira și Mihai Petre sunt de ani de zile împreună și au doua fetite superbe. Acum, ei au luat o decizie la care nimeni nu se aștepta

Elwira are 39 de ani și se laudă cu o siluetă de invidiat pe care și-o menține cu brio și datorită meseriei sale. Soția lui Mihai Petre face dans sportiv de la o vârstă fragedă și probabil asta a fost pasiunea care a legat-o de Mihai Petre.

Cine este Elwira Petre: date biografice, vârstă, înălțime, studii, familie
Elwira Duda s-a născut în Koszalin, Polonia, iar pasiunea pentru dans a moștenit-o de la unchiul său, de profesie dansator.

De-a lungul carierei, a avut performanțe remarcabile în dans, fiind desemnată campioana națională a României în 2002, 2003 și 2004.
Elwira a făcut performanțe și cu soțul ei, Mihai Petre, ei fiind prima pereche din țară care a reușit să ajungă în primele 50 de locuri ale lumii la IDSF World Ranking List, în anul 2004.

Pasiunea pentru dans i-a unit și pe scenă, dar și în viața reală. Cei doi s-au cunoscut în Republica Moldova, după ce partenera lui Mihai Petre se accidentase.

Elwira și Mihai Petre s-au cunoscut în Republica Moldova
Ea era din Polonia, așa că ne-am întâlnit la mijloc, în Republica Moldova. Acolo am dansat 2-3 zile împreună, după care fiecare a plecat la el acasă.

Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc. După câteva luni de dans, am devenit și parteneri de cuplu, a spus Mihai Petre într-un interviu.

Timpul a trecut, iar Elwira și Mihai Petre au devenit soț și soție, iar mai apoi părinți. Cei doi artiști au două fiice superbe, de care amândoi sunt foarte mândri.

În 2021, Elwira și Mihai Petre au răspuns provocării de a merge în Asia Express, o competiție pe cât de frumoasă, pe atât de grea. Cu siguranță cei doi soți au făcut o echipă pe cinste în concurs, la fel ca și atunci când sunt pe scenă.
Se întâmplă atât de multe lucruri într-o perioadă atât de scurtă de timp!, a declarat Elwira la întoarcerea în țară.