A doua zi de audieri la TAS. Mouratoglou și-ar fi asumat vina în cazul Simonei Halep!

Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei Halep, a recunoscut în faţa judecătorilor Tribunalului de Arbitraj Sportiv(TAS) faptul că a existat o contaminare accidentală cu Roxadustat, despre care Simona Halep nu a ştiut.

Patrick Mouratoglou ar fi recunoscut că Simonei Halep i s-ar fi prescris un medicament sau un supliment care, până la urmă, s-a dovedit a fi contaminat, susține fostul antrenor al sportivei, Daniel Dobre.

„Faptul că Academia Mouratoglou, prin Patrick Mouratoglou, şi-a asumat faptul că i-au prescris un medicament sau un supliment care, până la urmă, s-a dovedit a fi contaminat, este un pas înainte. Nu ştiu în ce măsură judecătorii vor ţine cont de acest lucru, pentru că Simona a avut posibilitate să declare acest supliment şi în momentul în care i-au fost preluat testul anti-doping în anul 2022 şi la prima audiere”, s-a exprimat Daniel Dobre, potrivit antena3.ro.

Simona Halep este suspendată de un an și jumătate pentru dopaj cu roxadustat
TAS este ultimul „front” în încercarea Simonei Halep de a-și dovedi buna-credința și de a redeveni cât mai rapid în tenisul profesionist. Sportiva recunoștea recent că o suspendare de patru ani, pedeapsa dictată de tribunalul Sport Resolutions, ar putea însemna sfârșitul carierei, având în vedere că va împlini 33 de ani pe 27 septembrie.

„A trecut deja mai mult de un an, iar în fiecare zi l-am simţit foarte dureros, plin de emoţii. A fost un şoc pentru mine când am primit scrisoarea că la proba mea de urină, doar la proba mea de urină rezultatul a ieşit pozitiv.

Ştiu că nu am greşit cu nimic şi ştiu că sunt curată. Am fost mereu împotriva dopajului. Patru ani înseamnă mult la vârsta mea. Dacă vor fi patru ani nu ştiu cum mă voi descurca. Probabil că va fi sfârşitul carierei mele”, declara fostul lider WTA într-un interviu pentru Euronews.

Cum a trăit Anamaria Prodan momentul în care a trimis-o pe Sarah, la studii în America. “Mami, când vii la mine?”

Anamaria Prodan a discutat despre perioada copilăriei fiicei sale, Sarah, și despre experiența de a studia în America.

Sarah a ales încă de mică să facă un sport de performanță, iar Anamaria Prodan a povestit, în cadrul podcastului “Aproximativ discuții cu Gojira”, cum a fost toată această perioadă pentru fiica ei.

Anamaria Prodan, despre momentul în care a trimis-o pe Sarah, la studii în America
Sarah, fiica Anamariei Prodan, a început să practice o varietate de sporturi încă de la vârsta fragedă. Mai târziu, a trebuit să decidă ce va face în viitor, fără să știe că tatăl ei, Tiberiu Dumitrescu, este pasionat de baschet.

Anamaria Prodan a dorit ca fiica ei să continue tradiția sportivă și să urmeze o carieră în acest domeniu, așa că, încă de la vârstă de doar 14 ani, Sarah a fost trimisă în America, la una dintre cele mai prestigioase academii, pentru a studia.

“La ora 8 fix se cânta imnul, în picioare. Acolo, cântatul imnului nu era că te ridică doamna profesoară în picioare, acolo, cântatul imnului e o implicație pe care ți-o dădea profesorul, iar fiecare copil de 3 ani era mândru că este american. Le implementa mentalitatea de învingător, nu conta cum te izbește viața, te ridici, mergi mai departe.”, a povestit Anamaria Prodan.

Cum a perceput Sarah decizia
Deși era foarte tânără, Sarah a fost învățată să fie independentă, iar mama ei, Anamaria Prodan, o vizita doar atunci când considera că merită cu adevărat.

Anamaria a recunoscut că i-a crescut pe copiii ei într-un stil disciplinat și nu crede că prea multă libertatea îi ajuta să se dezvolte.

“Eu am preluat de la familia mea, tu nu trebuie să fii sub mine, că vezi ce bunică ai avut, ce străbunică ai avut.

Când își făcea bagajul, într-o seară, se pregătea să plece în America, nici măcar cu mine, să o însoțesc și era: “mami, când vii la mine?”

Când o să meriți. O să înțelegi.” Așa mi-am crescut eu copiii, regim militar, ca afară. S-a supărat foarte tare. Mi-a explicat acum ce a simțit. Mă ura atunci, cum am urât-o și eu pe mama mea, cu patimă, dar vezi, îți spune copilul tău, care azi face performanță în sportul pe care îl practică, un copil care nu a avut copilărie, doar antrenamente.

Cu ce te ajută că dai copilului tău această libertate să prindă fluturi, moare mama, tata și ei se apucă de droguri că n-au ce face altceva.”, a mai spus Anamaria Prodan, despre perioada in care Sarah a mers in America.