Care a fost ultima conversație pe care Alexei Navalnîi a purtat-o cu fiica lui, înainte de a fi arestat: „Mi-a spus…”

Alexei Navalnîi s-a stins din viață la data de 16 februarie 2024, într-un lagăr din Siberia. Fostul opozant al lui Vladimir Putin a fost scos la plimbare la -30 de grade Celsius, care se resimțeau ca -50, iar corpul lui a cedat din cauza temperaturilor scăzute.

​Alexei Navalnîi a fost cea mai puternică voce a Opoziţiei ruse din ultimii 20 de ani, acesta luptându-se de-a lungul anilor atât cu liderul de la Kremlin, cât și cu corupția din Rusia. Din cauza declarațiilor și a protestelor pe care le-a făcut pentru a combate sistemul din țara lui, bărbatul a ajuns de mai multe ori în spatele gratiilor.

Alexei Navalnîi a murit la 47 de ani, după ce paznicii închisorii în care se afla l-au scos în curte, la o temperatură de -30 de grade Celsius, ce se resimțeau ca -50.

După ce s-a anunțat decesul lui Alexei Navalnîi, în spațiul public au ieșit mai multe informații cu privire la modul în care acesta era tratat în închisoare, dar și vis-a-vis de ultimele clipe din viața fostului opozant.

Acum, presa internațională a scos în prim-plan o declarație pe care fiica lui Alexei Navalnîi, Daria, a făcut-o în cadrul unei conferințe desfășurate în fața Parlamentului European din Strasbourg.

La acel moment, tânăra a vorbit în discursul ei despre arestarea tatălui său, dar și despre ultimul moment în care îl văzuse, înainte de a fi arestat pe aeroportul din Rusia, în anul 2021:

„Furie. Neînțelegere. Faptul că urmează orbesc ordinele de a ucide o persoană doar pentru că nu este de acord cu modul în care funcționează statul nostru – asta arată că Putin se teme de tatăl meu.

Și că tatăl meu face ceva bine! Îmi este teamă pentru viața lui, dar asta înseamnă și: Face ceva corect. Cred că amândoi am înțeles în adâncul sufletului nostru că, deși nu ne vedeam pentru ultima dată, va trece mult timp până când ne vom vedea din nou. Nu am vrut să recunoaștem asta.

L-am îmbrățișat și mi-a spus: Învață și fă ceea ce îți place! Asta spune întotdeauna: Fă ceea ce îți place!”, a declarat Daria la acea vreme, potrivit  The Moscow Times.

Ce tarif are Ionuț Dolănescu pentru o nuntă. Suma cerută de artist este neașteptată

Ionuț Dolănescu este fiul a două legende ale muzicii populare românești și le-a călcat pe urme, iar azi povestea familiei lui încă este cunoscută la nivel național. Cu un asemenea istoric și cu talentul moștenit de la regretatul Ion Dolănescu și de la ”Ciocârlia” Maria Ciobanu, nu e de mirare că artistul nu duce lipsă de cântări peste tot în țară și în afară. Iată ce tarif are pentru o nuntă!

Ionuț Dolănescu a urmat exemplul părinților lui și a ales calea muzicii, iar acum a ajuns să fie printre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară. Astfel, este de așteptat să fie și pe lista celor mai căutați pentru evenimente, atât în țară cât și în străinătate.Totuși, ultimul tarif cunoscut al acestuia, pentru o nuntă, era surprinzător.

Tariful lui Ionuț Dolănescu pentru o nuntă

Pentru că are cetățenie americană de câțiva ani și a locuit în Statele Unite mult timp, Ionuț Dolănescu a avut ocazia să le cânte românilor de acolo în repetate rânduri. Totuși, acesta s-a întors mereu în țară pentru numeroasele nunți și evenimente la care a fost chemat. Mulți sunt dispuși să plătească sume mari, ca pentru un artist de top, dar tariful lui nu era atât de mare în urmă cu aproximativ 3 ani.

Nu se știe cu exactitate cât cere acum fiul lui Ion Dolănescu pentru o nuntă, dar ultima sumă cunoscută a fost cea de 1800 de euro. Totuși, având în vedere tendința ascendentă a tarifelor percepute de artiști în ultimii ani, cu siguranță și suma pe care o cere Ionuț Dolănescu pentru o nuntă a crescut simțitor.

Interpretul nu o duce deloc rău, pentru că moștenirea de la tatăl său a fost consistentă și îi merge bine în carieră, dar are și cheltuieli mari. Numai renovarea vilei pe care i-a lăsat-o Ion Dolănescu l-ar fi costat 200.000 euro.

Inițial, vila a fost evaluată la un milion de euro, dar pe parcursul procesului cu fratele lui Ionuț a ajuns la 685.000 de euro, iar la final s-a estimat că valoarea ei este de 400.000 de euro, de fapt.