Rugăciunea scurtă de seară, făcătoare de minuni – Iată ce să rostești înainte de a adormi

Înainte să adormi este bine să citești o rugăciune de seară scurtă, care să te ajute să fii mai liniștit. Nu ai nevoie decât de două minute, după care vei adormi mai ușor.

Rugăciunea de seară este menită să-ți liniștească gândurile

Cu siguranță ai avut o zi agitată, plină de evenimente care mai de care mai solicitante. Astfel, citind această rugăciune, stresul dispare, neliniștea dispare și la fel și toate lucrurile care ți-au făcut rău în ziua ce tocmai a trecut. Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai reușit să treci peste toate și rostește, seară de seară, câte o rugăciune.

Rugăciune de seara scurtă: Rugăciune către Dumnezeu Tatăl

O rugăciune extrem de puternică și scurtă de citit seara este rugăciunea întâia a Sfântului Macarie cel Mare către Dumnezeu Tatăl. Citește rândurile de mai jos și lasă-te purtat de credință.

Dumnezeule cel veşnice şi Împărate a toată făptura, Cela ce m-ai învrednicit a ajunge până în acest ceas, iartă-mi păcatele ce am făcut în această zi: cu lucrul, cu cuvântul, şi cu gândul, şi curăţeşte, Doamne, smeritul meu suflet, de toată întinăciunea trupului şi a sufletului.

Şi-mi dă, Doamne, în această noapte, a trece somnul în pace, ca sculându-mă din ticălosul meu aşternut, bine să plac Preasfântului Tău nume, în toate zilele vieţii mele, şi-mi ajuta cu harul Tău să calc pe vrăjmaşii cei ce se lupta cu mine, pe cei trupeşti şi pe cei fără de trup. Izbăveşte-mă Doamne de gândurile cele deşarte, care mă întinează şi de poftele cele rele, că a Ta este împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Alte rugăciuni de citit seara

Dacă timpul îți permite, ar fi păcat să nu citești și aceste rugăciuni folositoare. Ele au același rol: de a te liniști și de a te face să adormi mai ușor. În plus, nici visele urâte nu își vor mai face apariția.

Rugăciunea a doua, a Sfântului Antioh, către Domnul nostru Iisus Hristos:

Atotșiitorule, Cuvinte al Tatălui, Însuți fiind desăvârșit, Iisuse Hristoase, pentru multă milostivirea Ta, nu Te dezlipi de mine, robul Tău, ci odihnește întru mine pururea, Iisuse, Cel ce ești Păstor bun al oilor Tale.

Nu mă da ispitei șarpelui, nici nu mă lăsa în pofta satanei, că sămânța stricăciunii este întru mine. Tu, Doamne Dumnezeule, Cel Căruia ne închinăm, Împărate Sfinte, Iisuse Hristoase, păzește-mă în timpul somnului cu lumina cea neîntunecată, cu Duhul Tău cel Sfânt, cu Care ai sfințit pe ucenicii Tăi. Dă-mi, Doamne, și mie, nevrednicului robului Tău, mântuirea Ta în așternutul meu.

Luminează mintea mea cu lumina înțelegerii Sfintei Tale Evanghelii, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curăția cuvintelor Tale, trupul meu cu patima Ta cea nebiruită, cugetul meu cu smerenia Ta îl păzește și mă ridică la vreme cuviincioasă spre a Ta slăvire, că preaslăvit ești cu Cel fără de început al Tău Părinte și cu Preasfântul Duh în veci. Amin.

Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh:

Doamne, Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhule adevărate, milostivește-Te spre mine, păcătosul robul Tău, și mă miluiește și-mi iartă mie, nevrednicului, toate câte am greșit Ție astăzi ca un om, și nu numai ca un om, ci și mai rău decât necuvântătoarele, păcatele mele cele de voie și cele fără de voie, cele știute și cele neștiute, care sunt din tinerețe și din obiceiul cel rău și care sunt din voia cea slobodă și din lene;

ori de m-am jurat cu numele Tău, ori de L-am hulit în gândul meu, sau pe cineva am ocărât, sau pe cineva am clevetit în mânia mea, sau am mâhnit, sau de ceva m-am mâniat, sau am mințit, sau fără de vreme am dormit, sau vreun sărac a venit la mine și nu l-am socotit,

sau pe fratele meu l-am mâhnit, sau m-am sfădit, sau pe cineva am osândit, sau m-am mărit, sau m-am trufit, sau m-am mâniat, sau, stând la rugăciune, mintea mea s-a îngrijit de vicleniile acestei lumi, sau răzvrătire am cugetat, sau prea m-am săturat, sau m-am îmbătat, sau nebunește am râs, sau ceva rău am cugetat, sau frumusețe străină am văzut și cu dânsa mi-am rănit inima, sau ce nu se cuvine am grăit, sau de păcatul fratelui meu am râs, iar păcatele mele sunt nenumărate, sau de rugăciune nu m-am îngrijit, sau altceva rău am făcut și nu-mi aduc aminte; că acestea toate și mai mari decât acestea am făcut.

Slavă Ție…

Miluiește-mă, Stăpâne și Făcătorul meu, pe mine leneșul și nevrednicul robul Tău, și mă ușurează, și mă slobozește și mă iartă, ca un bun și de oameni iubitor.

Ca în pace să mă culc și să dorm eu, păcătosul și necuratul și ticălosul, și să mă închin și să cânt și să preaslăvesc preacinstitul Tău nume, împreună cu al Tatălui și cu al Unuia-Născut Fiului Lui, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea a patra:

Doamne, Dumnezeul nostru, orice am greșit în această zi cu cuvântul, cu fapta, și cu gândul, ca un bun și iubitor de oameni, iartă-mi. Somn cu pace și fără mâhnire dăruiește-mi. Pe îngerul Tău cel apărător trimite-l să mă acopere și să mă păzească de tot răul. Că Tu ești păzitorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Rugăciunea a cincea:

Doamne, Dumnezeul nostru, în Care credem și al Cărui nume mai mult decât tot numele Îl chemăm, dă-ne nouă iertare sufletului și trupului, celor ce mergem spre somn; păzește-ne de toată nălucirea și, fără întunecată dulceață, potolește pornirea poftelor, stinge aprinderea zburdării trupești și ne dă în curăție a viețui cu lucrurile și cuvintele, ca, dobândind viață cu fapte bune, să nu cădem din binele Tău cel făgăduit, că binecuvântat ești în veci. Amin.

Rugăciunea a șasea, către Sfânta Născătoare de Dumnezeu:

Preacurată și binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, Marie, Maica cea bună a Bunului Împărat, varsă mila Fiului Tău și Dumnezeului nostru spre pătimașul meu suflet și, cu rugăciunile tale, mă îndreptează spre fapte bune, ca cealaltă vreme a vieții mele fără de prihană să o trec și pentru tine raiul să dobândesc, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, care ești una curată și binecuvântată.

Rugăciunea a șaptea, către sfântul înger, păzitor al vieții noastre:

Îngerule al lui Hristos, păzitorul meu cel sfânt și acoperitorul sufletului și al trupului meu, iartă-mi toate câte am greșit în ziua de astăzi, și de toată viclenia vrăjmașului meu celui potrivnic mă izbăvește, ca să nu mânii cu niciun păcat pe Dumnezeul meu; și te roagă pentru mine, păcătosul și nevrednicul rob, ca să mă arăți vrednic bunătății și milei Preasfintei Treimi și Maicii Domnului meu Iisus Hristos și tuturor sfinților. Amin

Sursa: bzi.ro

Taxa de succesiune 2024. Lista stufoasă de acte pentru a ajunge la moştenire

Succesiunea sau moștenirea, cum i se mai spune acestui termen juridic, reprezintă procedura legală, încheiată la notar, pentru stabilirea moștenitorilor unei persoane decedate.

Taxa de succesiune 2024. Succesiunea este reglementată de Codul Civil și reprezintă modalitatea prin care familia poate beneficia în mod legal de bunurile rămase după decesul unui membru al ei.

În cazul în care nu există un testament care să prevadă altceva, moștenirea legală reprezintă calea prin care bunurile materiale, conturile și lichiditățile sunt împărțite în funcție de gradul de rudenie, fiecare succesor primind cota care i se cuvine. Vezi lista cu acte necesare pentru succesiune în 2024, precum și ce taxe și impozite se plătesc.

Lista cu actele necesare pentru succesiune în 2024 este una destul de stufoasă:

Cerere-tip;Certificat de deces (în original) al persoanei pentru care se face succesiunea;Certificat de atestare fiscală care atestă că persoana decedată nu are datorii la bugetul local sau la bugetul de stat;Certificat de naștere și căsătorie pentru soțul supraviețuitor, după caz;Certificat de naștere și de căsătorie, după caz, dar și alte acte de identitate pentru moștenitori;Acte de proprietate pentru bunurile lăsate moștenire;Testament, în cazul în care există unul;Acte de identitate moștenitori.

Cine are drept la succesiune în 2024. Moștenitori legali Legea din Dreptul Civil prevede că moștenitorii legali sunt, în ordine:

Clasa I – soțul supraviețuitor, descendenții (copiii defunctului, copiii copiilor acestora și așa mai departe, fără limitare cu privire la gradul de rudenie),Clasa a II-a și a III-a – ascendenții (părinții, bunicii și așa mai departe)Clasa a IV-a – colateralii până la gradul al patrulea inclusiv (unchi, mătuși ai defunctului, veri primari și frații și surorile bunicilor defunctului).

Dacă există rude din clasa I și acestea nu renunță la drepturile lor, rudele aparținând celorlalte clase nu au drept de moștenire legală. Averea unei persoane decedate se împarte egal între rudele din aceeași clasă și același grad de rudenie. Totuși, fiecare clasă de moștenitori trebuie să împartă moștenirea cu soțul supraviețuitor. Un lucru important de menționat este că succesorii moștenesc nu doar drepturile persoanei care a încetat din viață, cât și obligațiile financiare ale acestuia.

Taxă succesiune în 2024. Pe lângă lista cu acte necesare pentru succesiune, este nevoie să fie luate în calcul și taxele ce se plătesc în cazul unei succesiuni. Taxa pentru succesiune în 2024, în cazul în care moștenirea este dezbătută în fața notarului, presupune onorariul notarului.

Aceasta este calculată în funcție de valoarea totală a bunurilor succesorale, fie mobile și/sau imobile și se împarte între toți moștenitorii. În cazul în care există un singur moștenitor, evident, acesta va plăti singur taxa de succesiune.

Ce se întâmplă cu averea dacă nu sunt moștenitori și nici testament

În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii.

De reținut că succesiunea prevede transferul către moștenitori nu doar a bunurilor imobile și mobile, ci și a obligațiilor defunctului: impozite, taxe, datorii.

Taxa de succesiune 2024. Cât costă o succesiune. Prețuri, taxe notar

Prețul unei succesiuni nu este fix. El depinde dimensiunea moștenirii, de taxele notariale ale respectivului birou notarial. Ce este cert este că cu cât moștenirea este mai mare, cu atât și costul succesiunii va fi mai ridicat.

Taxa pentru succesiune este compusă din:

onorariul notarului;taxa pentru cartea funciară;impozit către stat.

Onorariul notarial se plătește întotdeauna și se calculează în funcție de valoarea bunurilor pe care le avea defunctul în momentul decesului și în acord cu Grila Notarilor.

Conform unor informații publice, costurile pentru a obține un certificat de moștenitor pornesc de la 300 de lei, iar pentru procedura de succesiune, costul la notar începe de la 500 de lei.

Taxa de succesiune și eliberarea certificatului de moștenitor se calculează la valoarea bunurilor moștenite astfel:

În cazul în care valoarea bunurilor moștenite este până în suma de 6.000 de lei, taxa de succesiune este de 2,7%, dar nu mai puţin de 150 lei pe certificat de moştenitor;Dacă valoarea bunurilor moștenite se află între 6.001 și 30.000 de lei, taxa de succesiune este de 162 de lei+ 1,35%;Pentru bunurile moștenite în valoare de cel puțin 30.001 și cel mult 60.000 de lei, taxa de succesiune este de 486 de lei+ 0,6%;Bunurile moștenite care depășesc valoarea de 60.001 de lei au o taxă de succesiune de 665 de lei+ 0,45%.

Taxa pentru cartea funciară se achita doar dacă defunctul avea imobile în proprietate și acestea sunt intabulate în cartea funciară. Nivelul acestei taxe este de obicei de câteva sute de lei.

Impozitul la stat pentru succesiune este de 1% din valoarea imobilelor defunctului și se plătește numai dacă succesorii nu au dezbătut succesiunea în primii doi ani de la deces. În perioada de până la doi ani de la deces, statul oferă o scutire de la plata acestui impozit.

Dacă succesiunea se dezbate în instanță, taxele vor fi calculate în funcție de durata procesului, a numărului de moștenitori și a altor proceduri juridice.

Pierderea dreptului la moștenire și renunțarea la moștenire

Persoanele nu sunt obligate să accepte succesiunea. Există și situații în care unii moștenitori renunță la acest drept, să accepte succesiunea. În termen de șase luni de la deschiderea succesiunii, o persoană alege să renunțe la moștenire și va pierde automat dreptul la aceasta. Renunțarea la moștenire se face în baza unui act la notar.

Instanța judecătorească poate prelungi acest termen, cu cel mult șase luni, dar nu mai mult. Doar în cazul în care moștenitorul a fost împiedicat să își folosească acest drept sau din alte motive întemeiate se poate prelungi termenul și peste cele 6 luni. Nu este nevoie ca moștenitorul să renunțe la succesiune, ci este suficient ca din momentul în care a luat la cunoștință de deschiderea acesteia, să nu adopte nici o poziție timp de un an.

De asemenea, se pierde calitatea de moștenitor dacă există un testament care precizează explicit dezmoștenirea unei rude sau dacă documentul prevede împărțirea averii integral către o altă persoană (moștenitor unic) sau averea se împarte conform prevederilor testamentare.

Cine nu are drept la moștenire

Conform articolului 958 din Codul Civil cu privire la Nedemnitatea de drept, este de drept nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului.

În cazul în care condamnarea pentru faptele de condamnare este împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă definitivă.

Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care rezultă nedemnitatea.

Există și nedemnitate judiciară, stabilită prin articolul 959 din Codul civil care precizează că poate fi declarată nedemnă de a moşteni:

a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei. Dacă hotărârea de condamnare pentru fapte se pronunţă ulterior datei deschiderii moştenirii, termenul de un an se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat testamentul defunctului;

c) persoana care, prin doi sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.