Într-o sală de curs, un profesor de filosofie ateu își împărtășea gândurile cu studenții săi despre divergența dintre știință și conceptul existenței unui Dumnezeu atotputernic.
Într-un moment al discuției, profesorul l-a invitat pe unul dintre noii săi studenți, un tânăr creștin, să se ridice și să împărtășească părerea sa. A urmat un schimb interesant de replici între cei doi:
Profesorul: “Ești creștin, nu-i așa?”
Studentul: “Da, domnule profesor.”
Profesorul: “Deci, crezi în Dumnezeu?”
Studentul: “Desigur, domnule profesor.”
Profesorul: “Ce părere ai, Dumnezeu este bun?”
Studentul: “Da, cu siguranță.”
Profesorul: “Dumnezeu este atotputernic?”
Studentul: “Da.”
Profesorul: “Fratele meu a suferit de cancer și, cu toate rugăciunile către Dumnezeu pentru vindecare, a murit. Oamenii, în general, fac tot ce le stă în putere pentru a-și ajuta aproapele, dar Dumnezeu nu a intervenit în cazul meu. Cum poți considera un Dumnezeu de acest fel ca fiind binevoitor?”
Studentul nu a răspuns.
Profesorul: “Nu poți răspunde, nu-i așa? Hai să reluăm întrebarea, Dumnezeu este bun sau nu?”
Studentul: “Da.”
Profesorul: “Dar Diavolul, este și el bun?”
Studentul: “Nu.”
Profesorul: “Atunci, de unde provine Diavolul?”
Studentul: “Dumnezeu l-a creat…”
Profesorul: “Corect. Apoi, spune-mi, dacă există rău în lume, cine l-a creat?”
Studentul a rămas tăcut.
Profesorul: “Există boli? Imoralitate? Ura? Fețele urâte ale lumii? Le întâlnim în viața de zi cu zi, nu-i așa?”
Studentul: “Da, domnule profesor.”
Profesorul: “Și atunci, cine le-a creat?”
Studentul a tăcut din nou.
Profesorul: “Potrivit științei, percepem lumea prin intermediul celor cinci simțuri. Ai văzut vreodată pe Dumnezeu?”
Studentul: “Nu, domnule profesor.”
Profesorul: “L-ai auzit vreodată?”
Studentul: “Nu, domnule profesor.”
Profesorul: “L-ai simțit vreodată, ai gustat sau mirosit prezența Lui? Ai avut vreun fel de experiență perceptuală legată de Dumnezeu?”
Studentul: “Nu, domnule profesor. Cred că nu.”
Profesorul: “Și totuși crezi în El?”
Studentul: “Da.”
Profesorul: “Știința furnizează dovezi palpabile, demonstrabile empiric, că Dumnezeu nu există. Poți să contrazici asta?”
Studentul: “Nu. Cred în El, atât.”
Profesorul: “Da, crezi în El. Credința… Știința vine cu dovezi, iar tu ai credință.”
Apoi, studentul a început să își confrunte profesorul.
Studentul: “Domnule profesor, există căldură?”
Profesorul: “Da.”
Studentul: “Dar frig?”
Profesorul: “Da.”
Studentul: “Vă înșelați, domnule profesor. Frigul este doar absența căldurii.”
Sala a fost surprinsă de răspunsul neașteptat al studentului.
Studentul: “Întunericul este ceva real?”
Profesorul: “Desigur.”
Studentul: “Din nou, vă înșelați, domnule profesor. Întunericul este doar absența luminii.”
Profesorul părea uimit de argumentele studentului.
Studentul: “Dacă ne referim la dualitate, la viață și moarte, trebuie să recunoaștem că moartea este absența vieții, nu un concept opus.”
Profesorul: “Ei bine, ce vrei să spui cu toate acestea?”
Studentul: “Dumneavoastră, domnule profesor, speculați premisa dualității. Dar știința nu poate explica un gând. Există lucruri care nu pot fi demonstrate empiric. Când vorbim despre moarte ca fiind opusul vieții, presupunem că moartea este ceva palpabil. Dar moartea înseamnă doar absența vieții. Prin urmare, conceptul dumneavoastră de dualitate este greșit.”
Profesorul părea uluit de profunzimea argumentelor aduse de student.
Studentul: “Dumneavoastră, domnule profesor, ne cereți să avem încredere în știință, dar credința în Dumnezeu se bazează pe aceeași încredere.”
În acel moment, sala a rămas în tăcere, iar profesorul a privit uimit în ochii tânărului student.
Studentul nu era altul decât Albert Einstein.
