Florin Piersic, declaratii extrem de triste.

Florin Piersic, una dintre cele mai apreciate și iubite figuri ale cinematografiei și teatrului românesc, se pregătește să împlinească venerabila vârstă de 86 de ani la începutul anului viitor, fiind născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj.

Pe parcursul carierei sale impresionante, Florin Piersic a luminat scena Teatrului Național Bucureștean cu numeroase roluri memorabile, interpretând personaje în piese celebre precum „Act venețian” de Camil Petrescu, „Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Dale Wasserman, „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, „Idiotul” după F.M. Dostoievski, „Logodnicele aterizează la Paris” de Marc Camoletti, „Cartea lui Ioviță” de Paul Everac și multe altele, conform informațiilor oferite de Agerpres, care citează TNB.ro.

Popularitatea și recunoașterea lui Florin Piersic nu se datorează doar talentului său scenic remarcabil, ci și contribuției sale semnificative în cinematografie. Actorul a lăsat o amprentă profundă în filmul românesc, jucând în peste 55 de filme.

Debutul său cinematografic a avut loc în 1957, în pelicula „Ciulinii Bărăganului”, unde a interpretat rolul lui Tănase. A și evidențiat talentul său în „Neamul Șoimăreștilor” (1965), regizat de Mircea Drăgan, și în filmul care l-a consacrat – „De-aș fi… Harap Alb” (1965), regizat de Ion Popescu-Gopo, precum și în numeroase alte producții remarcabile.

Rolurile sale celebre din filmele românești rămân cele de haiduci – Anghel Șaptecai sau Grigore Pintea, însă cel mai cunoscut și îndrăgit personaj, care l-a consacrat în inimile publicului, este Mărgelatu – figura emblematică cu pălărie și mantie neagră, înarmat cu o armă cu opt țevi scurte și purtând în mână o „pălărie” de floarea-soarelui, din care mănâncă semințe – din seria filmelor regizate de Doru Năstase și Gheorghe Vitanidis, alături de personajul Buză de Iepure, interpretat de actorul și cascadorul Szobi Cseh.

Într-un interviu profund acordat lui Dan Negru, marele actor Florin Piersic, vizibil emoționat, a făcut o declarație tristă, rugând producătorii emisiunii să nu o taie la montaj, conform informațiilor de pe dcnews.ro.

Candela, simbol al luminii și al rugăciunii, este o prezență reconfortantă în căminele creștinilor care se roagă cu credință. Sfântul Nicolae Velimirovici sublinia că flacăra candelei ne amintește de lumina autentică reprezentată de Mântuitorul Iisus Hristos, care este lumină a lumii, după cum le spunea apostolilor. Această lumină interioară trebuie să strălucească în inimile noastre.

Etimologia cuvântului “candelă” ne dezvăluie semnificația sa profundă. În limba greacă, “kándila” înseamnă “lumină de veghe” sau “priveghere”. Astfel, candela aprinsă în casă nu este doar o sursă de lumină, ci și un simbol al vigilenței spirituale și al atenției noastre către Dumnezeu.

De ce este important să avem mereu candela aprinsă în casă? Candela ne îndeamnă la rugăciune și priveghere, pregătindu-ne pentru clipa de pe urmă, așa cum ne avertizează și Mântuitorul: “Privegheați, căci nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului” (Matei 25, 13). Este o invitație la permanența în rugăciune și la pregătirea sufletului pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

Candela aprinsă dimineața și seara, în zilele de sărbătoare sau în momentele de încercare și necaz, ne conectează la divinitate și ne ajută să ne exprimăm dorințele și recunoștința către Creator. Pentru unii, candela este o prezență constantă, un simbol al credinței vii și a legăturii permanente cu Dumnezeu.

Atunci când aprindem candela, sufletul nostru se deschide către rugăciune și către prezența divină. Este un act de închinare și jertfire a micilor noastre grijuri și dorințe către Cel de Sus. Lumina candelei ne îndeamnă să fim vegheți în credință și să cultivăm faptele bune, iar în același timp ne aduce alinare și căldură sufletească.

Curățarea candelei trebuie să fie făcută cu evlavie și respect față de sacrul ei. Uleiul ars și materialele folosite pentru îngrijirea candelei trebuie tratate cu grijă și respect. Acestea pot fi arse în natură, iar cenușa rezultată poate fi îngropată cu respect, conform tradiției.

Prin urmare, candela reprezintă mai mult decât o sursă de lumină – este un simbol al credinței și al conectării noastre cu divinul. Rugăciunea la aprinderea candelei este o expresie a recunoștinței și a devotamentului nostru către Dumnezeu și către Maica Sa, Născătoarea de Dumnezeu.