Rugăciunea Sfântului Nicolae – Roagă-te de 3 ori, te eliberează de orice problemă

Rugăciunea către Sfântul Nicolae este un strigăt al credinței și al speranței către unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății. Ea aduce în fața lui Dumnezeu cererile noastre pentru ajutor, protecție și izbăvire din încercările și necazurile vieții. Acest act de rugăciune, îndreptat către Sfântul Nicolae, se bazează pe credința în puterea mijlocirii sfinților în fața lui Dumnezeu și pe încrederea că el ne va ajuta în nevoile noastre.

Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii Ortodoxe și este venerat în întreaga lume creștină. Este cunoscut pentru milostenia sa, pentru faptele de caritate și pentru minunile săvârșite în viața sa. Este considerat un ocrotitor al copiilor, al marinarilor, al negustorilor și al tuturor celor aflați în primejdie sau necazuri.

Rugăciunea către Sfântul Nicolae își găsește rădăcinile în tradiția creștină și este rostită cu credință și devotament de către mulți credincioși. Ea exprimă recunoștința și încrederea credincioșilor în puterea lui Dumnezeu de a asculta și de a răspunde rugăciunilor lor prin mijlocirea sfinților săi.

Prin această rugăciune, credincioșii se adresează Sfântului Nicolae cu rugămintea de a-i ocroti și a-i ajuta în necazurile și încercările vieții. Ei cer să fie izbăviți de primejdii și de rele, să fie ocrotiți de dușmani și să fie feriți de tot ce este rău și viclean. Ei își pun încrederea în puterea mijlocitoare a Sfântului Nicolae de a le aduce ajutor și de a-i izbăvi din toate primejdiile și necazurile.

Rugăciunea către Sfântul Nicolae este rostită cu smerenie și cu credință în prezența lui Dumnezeu și a sfinților săi. Credincioșii se adresează Sfântului Nicolae cu inimile deschise și cu dorința sinceră de a primi ajutorul și ocrotirea lui în viața lor. Ei se roagă cu încrederea că Sfântul Nicolae îi va asculta și îi va ajuta în nevoile lor, căci el este un izvor nesecat de milă și de iubire pentru toți cei care se roagă cu credință și cu smerenie.

Rugăciunea către Sfântul Nicolae este un mijloc de comunicare cu Dumnezeu și cu sfinții săi, prin care credincioșii își exprimă cererile și dorințele lor și își pun încrederea în puterea și în mila lui Dumnezeu de a le asculta și de a le răspunde rugăciunilor lor. Ea este rostită cu credință și cu devotament, în încrederea că Sfântul Nicolae va fi de partea credincioșilor și îi va ajuta în nevoile și necazurile lor.

Prin această rugăciune, credincioșii își exprimă recunoștința și devotamentul lor față de Sfântul Nicolae și își pun încrederea în puterea și în mila lui Dumnezeu de a le aduce ajutor și ocrotire în toate încercările și necazurile vieții. Ei se roagă cu credința că Sfântul Nicolae îi va asculta și îi va ajuta în nevoile lor și își pun încrederea în puterea și în mila lui Dumnezeu de a-i ocroti și de a-i feri de primejdii și de rele.

Prin această rugăciune, credincioșii se încred în puterea și în mila lui Dumnezeu de a-i asculta și de a-i ajuta în nevoile și necazurile lor și își exprimă recunoștința și devotamentul lor față de Sfântul Nicolae și față de Dumnezeu. Ei se roagă cu credința că Sfântul Nicolae îi va ajuta și îi va ocroti în toate încercările și necazurile vieții și că îi va feri de primejdii și de rele.

Fostul preot Daniel Balaș critică dur tradițiile ortodoxe. Iată ce are de spus fostul preot :

Ritualurile și obiceiurile legate de pomenirea celor trecuți în neființă au fost mereu parte integrantă a culturii și tradiției românești. Însă, conform fostului preot Daniel Balaș, aceste practici pot fi uneori lipsite de adevăratul sens și pot cădea în derizoriu.

Într-un clip postat pe platforma Facebook, Daniel Balaș împărtășește o experiență tulburătoare din timpul slujbei parastasului pe care a oficiat-o în localitatea constănțeană Ivrinezu Mic. Imaginați-vă, spune el, că la cimitir, în loc de sobrietate și respect pentru cei plecați, s-a întâlnit cu o atmosferă care sugera mai degrabă o nuntă: cearsafuri albe pe mormânt, lumânări groase din ceară pură, podoabe și chiar vin spumant.

Această imagine a fost completată de un festin impresionant acasă la familie, cu mese bogate și un meniu desprins parcă din cărțile de lux. Balaș își amintește cu amărăciune cum a simțit nevoia să sfintească mâncarea, deși nu credea că acest gest era cu adevărat necesar pentru binele sufletului celui trecut în neființă.

Mai mult, întâmplarea a luat o întorsătură și mai surprinzătoare când un grup de oameni sărmani, beți, așteptau în fața porții casei parohiale, arătând o lipsă totală de respect și solemnitate față de evenimentul tragic. Acești oameni, departe de a fi primiți cu indiferență, au fost invitați să participe la ospățul familiei.

Însă, adevărata indignare a lui Daniel Balaș a venit atunci când s-a confruntat cu atitudinea nepotrivită a familiei și a celor prezenți. El a criticat faptul că, în timp ce se făceau cheltuieli exorbitante pentru ritualuri exterioare și luxoase, atenția reală și grijile pentru cel decedat păreau să fie minime sau absente.

Într-un discurs plin de amărăciune și luciditate, fostul preot a pus sub semnul întrebării sensul și autenticitatea acestor ceremonii de pomenire. El a subliniat că, în ciuda tradiției și a convingerilor populare, aceste obiceiuri nu aduc de fapt nicio îmbunătățire sufletului celui plecat și niciun beneficiu real.

Balaș a explicat că, dacă sufletul persoanei decedate a ajuns în iad, ritualurile specifice culturii românești nu vor avea niciun efect asupra lui. Mai mult decât atât, el a criticat faptul că multe dintre aceste practici par să fie motivate mai degrabă de dorința de a te lăuda și de a arăta bogăția și generozitatea materială decât de adevărata dăruire și evlavie spirituală.

În schimb, Balaș a propus două aspecte pe care cei vii ar trebui să le aibă în vedere pentru binele celor plecați: întreținerea unei comuniuni spirituale permanente cu cei decedați și cererea de iertare pentru eventualele greșeli sau nedreptăți făcute în timpul vieții acestora.

El a subliniat importanța de a păstra legătura cu memoria și cu învățăturile celor plecați prin rememorarea lor în suflet și prin actul sincer de a cere iertare pentru orice rău adus. Astfel, el sugerează că adevărata pomenire a celor dragi constă în continuarea legăturii emoționale și spirituale cu ei, nu în ceremonii exterioare sau în gesturi lipsite de autenticitate.

În final, Daniel Balaș a reiterat faptul că bogăția și sfințenia unei pomeniri autentice nu stau în fastul și magnificența ritualurilor exterioare, ci în puritatea și sinceritatea inimii celor care le oficiază. El a îndemnat la o reflecție profundă asupra semnificaț