Frații Pavăl, doi dintre cei mai înstăriți români, au avut o copilărie modestă și au depășit numeroase obstacole în drumul lor către succesul impresionant al brandului Dedeman. Chiar dacă popularitatea Dedemanului este răspândită în întreaga țară, puțini sunt cei care cunosc povestea personală a fraților Pavăl și greutățile pe care le-au întâmpinat în calea prosperității.

Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedemanului, provin dintr-o familie modestă dintr-un sat din Suceava și au crescut într-un mediu în care resursele financiare erau limitate. În ciuda acestui fapt, acești doi frați au reușit să transforme Dedemanul într-un imperiu în domeniul construcțiilor și bricolajului.

Povestea lor începe cu Dragoș, cel mai mare dintre frați, care a urmat liceul în Iași și apoi a mers la Facultatea de Matematică, tot în același oraș. Adrian, inspirat de exemplul fratelui său, i-a urmat pașii în același domeniu de studiu. Cu toate acestea, dificultățile financiare au făcut imposibilă continuarea studiilor superioare pentru ceilalți frați.

După absolvirea facultății, Dragoș a fost nevoit să accepte un loc de muncă modest într-o fabrică de confecții din Bacău, unde câștiga foarte puțin, deși muncea din greu și crea programe de contabilitate. În ciuda condițiilor dificile, Dragoș și-a dorit să-și croiască propriul drum și să-și îndeplinească visul de a avea propria afacere.

Astfel, în anul 1992, Dragoș a deschis un mic magazin de doar 16 metri pătrați în Bacău, numit Dedeman, care nu avea nicio legătură cu ceea ce avea să devină ulterior. Inițial, magazinul vindea produse variate, de la gumă de mestecat la papuci de casă. Pentru a putea demara afacerea, Dragoș a solicitat ajutorul socriilor săi, obținând atât un împrumut financiar, cât și o mașină Dacia Break. În plus, Adrian s-a alăturat proiectului, contribuind cu economiile sale, adunate în perioada post-comunistă, când mulți români aduceau mărfuri din străinătate.

Cu multă ambiție și perseverență, cei doi frați au reușit să transforme micul magazin într-un lanț de magazine care le aduce un profit considerabil. Succesul lor este o dovadă a determinării și sacrificiilor pe care le-au făcut pentru a-și urma visul și pentru a-și asigura un viitor mai bun.

Andra Măruță, un nume care strălucește în lumea muzicală, nu se remarcă doar prin vocea sa puternică de pe scenă, ci și prin profunzimea și complexitatea personalității sale dincolo de lumina reflectoarelor. La vârsta de 36 de ani, această artistă are un ritual sacru pe care îl respectă cu sfințenie înainte de fiecare apariție pe scenă, un obicei care își are rădăcinile în copilăria sa și care îi atinge adâncul sufletului.

Pentru Andra, spiritualitatea nu este doar un concept abstract, ci o realitate vie pe care o trăiește în fiecare zi. Legătura ei cu divinitatea se întinde încă din copilărie, iar credința a fost întotdeauna un pilon de bază în viața sa. Înainte de a păși pe scenă, indiferent de cât de mare este mulțimea sau de importanța evenimentului, Andra își găsește un moment de liniște și reculegere, rostind o rugăciune. Acest gest nu este doar un obicei sau o superstiție, ci o modalitate de a se centra și de a se reconecta cu esența sa interioară.

“Rugăciunea pe care o rostesc nu este doar un ritual de autoprotecție, ci mai degrabă o modalitate de a-mi aminti de sentimentul de pace și confort pe care îl simțeam în copilărie, când rosteam aceleași cuvinte alături de mama mea”, își mărturisește Andra. Emoțiile și amintirile asociate acestei rugăciuni sunt atât de puternice încât uneori o copleșesc. Ea își amintește, cu ochii în lacrimi, momentele emoționante precum primele zile ale copiilor săi, David și Eva, în această lume.

Istoria credinței în familia sa este, de asemenea, fascinantă. Andra a fost crescută în tradiția ortodoxă, în timp ce frații săi mai mari sunt catolici. Această diversitate de credințe derivă din istoria părinților săi. Inițial catolici, părinții Andrei au ales să se convertească la ortodoxism după căsătorie. Astfel, Andra a crescut într-un mediu în care credința, indiferent de dogmele sau ritualurile specifice, a ocupat întotdeauna un loc central. Această amestecare spirituală i-a oferit, fără îndoială, o perspectivă mai largă și mai deschisă asupra credinței și relației sale cu divinitatea.