Ileana, o femeie de 56 de ani, își împărtășește povestea din Italia, unde a ajuns “la fix” acum 11 ani, fugind de sărăcie și grijile care o copleșeau acasă. După ani de muncă asiduă în Italia, a reușit să își rezolve problemele financiare, dar sufletul ei a rămas sărac.

Chiar dacă buzunarele i s-au umplut cu un salariu decent, simte că a sărăcit la nivel spiritual. Copiii săi au crescut fără ea și au început propriile lor călătorii cu familiile lor, iar soțul s-a obișnuit cu veniturile lunare fără a mai munci. În tot acest timp, Ileana a simțit că își pierde drumul către liniște.

Anii de muncă grea în Italia au fost epuizanți, iar noptile nedormite și mâncarea insipidă au lăsat un gust amar în sufletul ei. Zilele par să treacă fără sens, iar copiii care acum sunt independenți nu mai au nevoie de ajutorul ei.

În timp ce Ileana a muncit din greu în străinătate, soțul ei și-a construit o viață separată, iar singurul lucru pe care îl împart acum este spațiul din casa lor, când se întorc în concediu în țară. Cu toate acestea, gândul de a se retrage acasă îi este înfrânt de lipsa unei pensii și de dificultatea de a fi angajată la vârsta ei.

Ileana se simte prinsă între trecutul plin de griji și prezentul în care se simte pierdută și singură. Italia a însemnat salvarea viitorului copiilor săi, dar și pierderea de sine.

Povestea ei reflectă realitatea multor femei românce care aleg să lucreze în străinătate pentru a-și susține familiile, dar se simt dezrădăcinate și rămân prizoniere între două lumi. Ele trăiesc cu dorul de casă și cu greutatea responsabilităților de acasă pe umeri, experimentând singuratatea și tensiunile, iar uneori, plătind un preț greu pentru sacrificiile lor.