Într-o sală de curs, un profesor de filozofie ateu purta o dezbatere aprinsă cu studenții săi despre contradicția dintre știință și ideea existenței unui Dumnezeu atotputernic.

În mijlocul discuției, profesorul l-a invitat pe unul dintre noii săi studenți creștini să se ridice și să își exprime punctul de vedere. Acest moment a deschis calea pentru un dialog profund și provocator între cei doi.

Profesorul: “Ești creștin, nu-i așa?”

Studentul: “Da, domnule profesor.”

Profesorul: “Deci, crezi în Dumnezeu?”

Studentul: “Cu siguranță, domnule profesor.”

Profesorul: “Crezi că Dumnezeu este bun?”

Studentul: “Da.”

Profesorul: “Și Dumnezeu este atotputernic?”

Studentul: “Exact.”

Profesorul: “Fratele meu a murit de cancer, în ciuda rugăciunilor sale către Dumnezeu pentru vindecare. Noi, oamenii, facem tot posibilul să ne ajutăm semenii, dar Dumnezeu nu a intervenit în cazul meu. Cum poți să consideri un astfel de Dumnezeu ca fiind bine intenționat?”

Studentul a rămas tăcut, dar atent la argumentele profesorului.

Profesorul: “Nu poți răspunde, nu-i așa? Ei bine, îți pun din nou întrebarea, este Dumnezeu bun sau nu?”

Studentul: “Da.”

Profesorul: “Dar Diavolul, este și el bun?”

Studentul: “Nu.”

Profesorul: “Și atunci, de unde provine Diavolul?”

Studentul: “Tot Dumnezeu l-a creat.”

Profesorul: “Bine. Atunci, spune-mi, există răul în lume?”

Studentul: “Da.”

Profesorul: “Și Dumnezeu a creat tot ce există, nu?”

Studentul: “Da.”

Profesorul: “Atunci, cine a creat răul?”

Studentul a rămas în tăcere, reflectând la întrebarea provocatoare a profesorului.

Profesorul: “Există boli? Și imoralitate? Ura? Urâțenie? Toate acestea există în lume, nu-i așa?”

Studentul: “Da, domnule profesor.”

Profesorul: “Și atunci, cine le-a creat?”

Studentul a rămas din nou fără replică, încercând să găsească un răspuns adecvat.

Profesorul: “Potrivit științei, percepem lumea prin intermediul celor cinci simțuri. Așa că spune-mi, ai văzut vreodată pe Dumnezeu?”

Studentul: “Nu, domnule profesor.”

Profesorul: “L-ai auzit vreodată?”

Studentul: “Nu, domnule profesor.”

Profesorul: “L-ai simțit vreodată, i-ai simțit gustul sau mirosul? Ai avut vreo experiență legată de Dumnezeu?”

Studentul: “Nu, domnule profesor. Mi-e teamă că nu.”

Profesorul: “Și totuși, crezi în El?”

Studentul: “Da.”

Profesorul: “Știința oferă dovezi palpabile că Dumnezeu nu există. Poți să infirmi asta?”

Studentul: “Nu. Eu cred în El, și-atât.”

Profesorul: “Da, crezi în El. Credință… Știința vine cu dovezi, iar tu ai credință.”

În acest moment, studentul a început să îl contracareze pe profesor cu propriile argumente.

Studentul: “Domnule profesor, dar caldura există?”

Profesorul: “Da.”

Studentul: “Și frigul există?”

Profesorul: “Da.”

Studentul: “Te înșeli, domnule profesor. Frigul este doar absența caldurii.”

Sala de curs a fost captivată de schimbul de replici, iar tensiunea dintre cei doi era palpabilă.

Studentul: “Despre întuneric ce părere aveți, domnule profesor? Există întuneric?”

Profesorul: “Normal. Când apune soarele, se face întuneric.”

Studentul: “Te înșeli din nou, domnule profesor. Intunericul este doar absența luminii.”

Profesorul: “Bun, am înțeles. Spune-mi unde vrei să ajungi, tinere.”

Studentul: “Domnule profesor, vreau să vă arăt că premisa dumneavoastră științifică este eronată.”

Profesor

ul: “Eronată? Poți să-mi explici de ce?”

Studentul: “Speculați premisa dualității. Pentru ca două lucruri să fie opuse, acestea trebuie să fie concepte finite, măsurabile. Și stiința nu poate explica un gând, domnule profesor. Desi foloseste electricitatea si fortele magnetice, stiinta n-a vazut niciuna dintre acestea, ce sa mai vorbim despre intelegerea lor in profunzime. Ca să ne raportăm la conceptul de moarte ca fiind opus conceptului de viata, ar însemna să considerăm că moartea este ceva palpabil. Iar moartea nu este ceva ce se opune vietii, moartea desemneaza de fapt absenta vietii și nimic mai mult. Având în vedere aceste lucruri, spuneți-mi, vă rog, domnule profesor, îi învățați pe studenți că se trag din maimuță?”

Profesorul a răspuns afirmativ, iar studentul și-a continuat argumentația.

Studentul: “Din moment ce nimeni n-a observat vreodată procesul evolutionist in plina desfasurare, si nimeni nu poate dovedi ca acest proces ar avea un caracter continuu, de fapt dumneavoastra nu faceti altceva decat sa va impuneti punctul de vedere. Si în acest caz, domnule profesor, nu sunteți mai degrabă predicator decât profesor?”

Sala a fost uluită de confruntarea neașteptată dintre cei doi.

Studentul: “Există printre noi cineva care să fi observat creierul dumneavoastră cu proprii ochi?”

(Sala a fost cuprinsă de amuzament.)

Studentul: “Există cineva care să fi auzit, simțit, atins sau mirosit creierul dumneavoastră? Nu?! Se pare că nu! Și-atunci, potrivit prescripțiilor științei empirice, demonstrabile și atât de exacte, putem desprinde concluzia că dumneavoastră, domnule profesor, nici nu aveți, de fapt, creier! Vă rog să-mi scuzați îndrăzneala, dar, în aceste condiții, cum puteți să ne pretindeți să mai ascultăm măcar ceea ce ne spuneți?”

Sala a rămas în tăcere, iar profesorul, impresionat de spiritul și inteligența studentului său, a acceptat înțelept că argumentele credinței sunt adesea mai puternice decât cele științifice.