Emisiunea prezentată de Nea Marin a fost scoasă din grila de programe de la Antena 1. Gestul pe care l-a făcut când a aflat vestea, cu ochii plini de lacrimi

Ultima difuzare a emisiunii de la Antena 1 a fost un moment emoționant, în care gazda show-ului și-a exprimat cu tristețe regretul pentru încheierea proiectului. Nea Mărin, prezentatorul îndrăgit, nu și-a putut stăpâni lacrimile în timp ce citea o scrisoare primită într-un plic, iar cei din echipă au remarcat imediat schimbarea stării lui.

„Spune, bre, cu voce tare, ce s-a întâmplat. Dacă nu mai vorbește, înseamnă că e de rău. Hai, zi ceva, că ne bagi în sperieți!”, au exclamat Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, conform Spynews.

Din păcate, emisiunea „Poftiți pe la noi” a ajuns la final din cauza problemelor de buget, iar Nea Mărin a anunțat că acesta va fi ultimul episod. „Dacă s-a terminat bugetul, atunci punem punct aici. Aici se încheie Poftiți pe la noi. Bucurați-vă de ziua asta, căci este ultima!”, a spus el în cadrul emisiunii.

După șapte sezoane în care a adus vedete din toată țara și le-a implicat în diverse activități de ajutor pentru comunitățile locale, show-ul a fost retras din grila Antena 1, unde era difuzat în fiecare duminică, luni și marți.

Pe parcursul emisiunii, Nea Mărin și echipa sa au străbătut țara pentru a descoperi frumusețea locurilor și tradițiilor românești, aducând publicului momente unice din diverse regiuni. „Dacă cineva m-ar fi întrebat care a fost sezonul meu preferat, aș fi spus că cel cu nunțile, dar după «Poftiți prin țară!», cred că acesta le-a depășit pe toate! Am cunoscut oameni minunați și am descoperit comunități unice, de la sârbi, în Svinița, până în Maramureș”, mărturisea Nea Mărin cu câteva luni în urmă.

Leave a Comment