Nicolae Ceaușescu a avut o viziune ambițioasă pentru România, centrată pe ideea de independență economică, energetică și industrială. În contextul Războiului Rece, liderul comunist a considerat esențial ca țara să fie autosuficientă și să nu depindă de resursele sau tehnologia altor state. Această obsesie pentru independență l-a determinat să investească masiv în proiecte grandioase de infrastructură, industrie și energie, multe dintre ele rămânând până astăzi emblematice, fie că sunt finalizate, fie că au fost abandonate.
Independența energetică – un pilon al strategiei lui Ceaușescu
Unul dintre obiectivele majore ale regimului său a fost crearea unui sistem energetic național robust, bazat pe surse variate de energie: termocentrale, hidrocentrale și chiar energia nucleară. România a devenit una dintre puținele țări din regiune care a reușit să dezvolte o centrală nucleară proprie, la Cernavodă, dar în paralel, Ceaușescu a visat să exploateze la maximum potențialul hidroenergetic al țării. Dunărea, Carpații și râurile interne au fost văzute ca surse de energie strategică.
Printre proiectele sale celebre se numără:
- Barajul Vidraru, construit înainte de perioada sa de apogeu, dar extins și modernizat sub regimul comunist.
- Hidrocentrala Porțile de Fier, una dintre cele mai mari din Europa, construită în colaborare cu Iugoslavia, un simbol al puterii industriale și tehnologice a regimului.
- Numeroase alte hidrocentrale mai mici, menite să valorifice potențialul fiecărui râu din România.
Hidrocentrala Răstolița – o moștenire nefinalizată
În 1989, pe fondul ambițiilor tot mai mari, Nicolae Ceaușescu a decis să demareze un nou proiect – Hidrocentrala Răstolița, situată în județul Mureș, în inima Carpaților. Aceasta era parte dintr-un plan mai amplu de a construi o rețea de hidrocentrale în Transilvania, folosind râurile de munte pentru a genera energie electrică.
Planul includea nu doar construcția hidrocentralei propriu-zise, ci și a unui baraj care să creeze un lac de acumulare. Pentru aceasta, regimul a recurs la metode dure, specifice epocii:
- Strămutarea localnicilor: Sute de familii au fost forțate să-și părăsească locuințele, multe dintre ele primind compensații insuficiente.
- Demolarea satelor: Unele așezări au fost complet șterse de pe hartă pentru a face loc proiectului.
- Mobilizarea resurselor: Muncitorii erau aduși din toate colțurile țării pentru a contribui la construcție, într-un efort coordonat de stat.
Cu toate acestea, lucrările au fost stopate brusc odată cu căderea regimului comunist, iar proiectul a rămas nefinalizat. În anii ce au urmat, lipsa fondurilor, birocrația și schimbările de priorități politice au transformat Hidrocentrala Răstolița într-un simbol al tranziției post-comuniste – un proiect ambițios, dar abandonat.
Visul lui Ceaușescu astăzi
Reluarea lucrărilor la Hidrocentrala Răstolița, anunțată recent de ministrul Energiei Sebastian Burduja, reprezintă mai mult decât o simplă investiție în infrastructură. Este o încercare de a îndeplini viziunea unui lider care a dorit să transforme România într-o putere regională autosuficientă. Deși metodele folosite de Ceaușescu au fost adesea controversate, scopul final – independența energetică – rămâne extrem de relevant în contextul actual al crizei energetice globale și al tranziției către surse regenerabile.
Finalizarea acestui proiect ar putea:
- Consolida securitatea energetică a României, reducând dependența de importurile de energie.
- Valorifica resursele naturale ale țării, într-un mod sustenabil.
- Onora memoria unui proiect istoric, chiar dacă contextul politic s-a schimbat radical.
Astfel, visul lui Nicolae Ceaușescu – cel de a face din România o țară autosuficientă și puternică – revine în atenție, demonstrând că unele obiective transcendent epocile și ideologiile.