După ani petrecuți în luminile orașului și în agitația scenei publice, Florin Călinescu a ales o retragere discretă într-un colț de lume unde timpul pare să curgă altfel. S-a stabilit într-un sat din Argeș, într-o gospodărie pe care o îngrijește cu seriozitatea omului care știe ce înseamnă legătura cu pământul. Acolo crește diverse animale – de la păsări domestice până la câini – și se bucură de lucruri simple, dar esențiale.
Actorul vorbește cu seninătate despre această alegere: o reîntoarcere la un stil de viață uitat de mulți, dar care, pentru el, aduce echilibru și sens. Nu vede traiul la sat ca pe un refugiu, ci ca pe o normalitate care îl apropie de cine a fost odinioară.
Cu un ton nostalgic, Călinescu face deseori comparații între generații. Își amintește copilăria petrecută cu sănii, ulițe și joacă de dimineață până seara, și observă cu îngrijorare cum tinerii de azi par tot mai străini de natură. Consideră că schimbările de mediu și dependența de tehnologie au alterat firescul acelor vremuri.
În plan practic, chiar și mijlocul de transport ales recent vorbește despre o adaptare liniștită la noile nevoi – a renunțat la vechiul său vehicul robust în favoarea unui model mai puțin pretențios, potrivit drumurilor aglomerate și treburilor cotidiene.
În fond, această mutare nu este o renunțare la lume, ci o regăsire. Florin Călinescu rămâne un om atent la ce se întâmplă în jur, dar preferă să o facă departe de tumult, înconjurat de aer curat, verdeață și rutina muncii neîntrerupte de la curte. Un mod de viață pe care îl poartă cu demnitate, fără nevoie de spectacol.