Zi amară pentru mama Adrianei Bahmuțeanu: împlinește 75 de ani, dar își simte nepoții mai departe ca niciodată
Adriana Bahmuțeanu a transmis un mesaj sfâșietor cu ocazia aniversării mamei sale, Petruța, care împlinește astăzi 75 de ani. Ar fi trebuit să fie o zi a bucuriei și a îmbrățișărilor, dar, din păcate, este pentru prima dată când femeia nu își are aproape nepoții pe care i-a crescut cu atâta dragoste, Maximus și Eduard.
Fosta prezentatoare TV a făcut dezvăluiri dureroase pe rețelele de socializare, povestind cum mama ei, un sprijin neclintit în toți anii grei, trăiește cu un gol în suflet tocmai când ar merita mai multă liniște ca oricând. „Mama mea bună și greu încercată a trecut astăzi pragul celor 75 de trandafiri în buchetul vieții cu mâhnire în suflet, fiindcă la o asemenea aniversare nu și-a strâns nepoții în brațe! Da, din păcate, este primul an în care băieții pe care i-a crescut cu drag au uitat-o pe Mamaia lor, alienați și manipulați de frații vitregi”, a scris Adriana Bahmuțeanu.
Un mesaj plin de înțelepciune și durere
Chiar și în această situație, mama Adrianei a reușit să-și păstreze seninătatea, amintindu-i fiicei sale despre puterea răbdării și despre legea bumerangului. „Mama a avut puterea să îmi amintească de vechiul proverb biblic «Ce dai, aia primești» și despre circularitatea vieții… Ea știe că sângele apă nu se face și că adolescenții rebeli se vor maturiza și vor înțelege lecțiile, așa cum și eu le-am înțeles pe ale mele”, a mai mărturisit Adriana, adăugând cu recunoștință cât de mult îi datorează mamei sale.
„Sper ca Dumnezeu să o țină sănătoasă, să apuce momentele în care nepoții se vor întoarce la ea, pentru că iubirea începe cu mama și viața începe cu mama. Când poți să-i mulțumești mamei tale din inimă, se deschid cerurile și coboară o forță magică: iubirea mamei, cea care mută munții! La mulți ani, Mamaie, îți mulțumesc pentru puterea pe care mi-o dai în fiecare zi!”, a transmis Adriana, vizibil răvășită.
În ce situație se află, de fapt, copiii Adrianei Bahmuțeanu
Pe lângă dorul de nepoți pe care îl resimte mama Petruța, Adriana a mai dezvăluit recent, într-o emisiune TV, în ce condiții locuiesc, de fapt, băieții după moartea tatălui lor. Vedeta a povestit că a reușit să îi vadă, dar vizita a lăsat un gust amar: „Am aflat că Eduard și Maximus locuiesc doar cu menajera, iar fratele lor mai mare vine doar în vizită. Sunt într-o etapă a vieții în care vor să se rupă de sub autoritatea părintească. Dar realitatea este că nu sunt supravegheați și nu prea are cine să aibă grijă de ei.”
Adriana a adăugat că a simțit cât de înstrăinați sunt băieții și că, în opinia ei, aceștia sunt manipulați de cei din jur. „E o picătură într-un ocean, pentru mine a fost un pansament să îi văd. Dar am aflat multe lucruri… Sunt schimbați, sunt induși în eroare. Am dovezi pentru asta”, a declarat ea.
Între un mesaj de dragoste necondiționată și o realitate în care nepoții par mai departe ca oricând, aniversarea Petruței Bahmuțeanu devine un strigăt tăcut al unei bunici care încă speră că sângele apă nu se face și că brațele ei vor fi din nou locul unde băieții crescuți cu atâta drag vor reveni.