Cutremur puternic în Spania, una dintre destinațiile preferate de vacanță ale românilor! Un aeroport a suferit pagube după seismul de 5,3 grade
Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 pe scara Richter a zguduit, în această dimineață, mai multe regiuni din Spania — o țară care rămâne în topul destinațiilor de vacanță pentru mii de turiști români, mai ales în perioada verii.
Potrivit autorităților spaniole, seismul s-a produs la ora locală 7:13 și a afectat zone extinse din sudul și estul țării. Cele mai afectate au fost provinciile Granada, Malaga și Jaén, dar cutremurul s-a resimțit puternic și în Murcia, Alicante și Albacete.
Panică în Almeria: acoperișul unui aeroport s-a prăbușit
Una dintre cele mai serioase pagube s-a înregistrat în Almeria, unde acoperișul unui terminal de aeroport s-a prăbușit parțial. Angajații au trăit clipe de groază în momentul producerii seismului. „Am auzit zgomote puternice, unul după altul, apoi o bubuitură și un nor imens de praf… A fost o mare sperietură pentru toți cei care eram acolo”, a declarat un angajat al aeroportului pentru presa locală.
Oamenii, avertizați prin notificări
Din fericire, cutremurul nu a provocat victime sau răniți grav. Totuși, locuitorii din provinciile Almería, Granada și Málaga au primit notificări automate de alertă imediat după producerea seismului. În mesajele trimise de autorități au fost incluse și recomandări de siguranță, menite să îi ajute pe oameni să știe cum să acționeze în cazul unor replici.
Temerile s-au confirmat rapid: la doar cinci minute după cutremurul principal, o replică de 3,4 grade pe scara Richter a fost resimțită în mai multe localități din zonă.
Precauție pentru turiști
Chiar dacă nu s-au semnalat pagube majore în centrele turistice, specialiștii atrag atenția că, în astfel de situații, replicile pot apărea oricând. De aceea, călătorii și localnicii sunt sfătuiți să fie prudenți, să urmeze recomandările autorităților și să verifice constant alertele oficiale.
Spania, în special zonele de coastă, rămâne una dintre destinațiile preferate de români pentru plaje însorite, stațiuni moderne și city break-uri în orașe istorice. Cu toate acestea, cutremurul de astăzi le reamintește turiștilor că pot exista situații neprevăzute, chiar și în locuri care par perfecte pentru relaxare.