Călin și Petre Geambașu par să nu găsească, nici după ani de încercări, calea către o relație tată–fiu echilibrată și armonioasă. După ce, în urmă cu câteva luni, părea că între cei doi s-a produs „marea împăcare”, tensiunile au reizbucnit, iar atmosfera s-a transformat din nou într-un câmp de bătălie.
Călin Geambașu a povestit, într-un interviu pentru Cancan.ro, că a încercat să-și lămurească tatăl în legătură cu anumite confuzii și neînțelegeri, prezentându-i dovezi concrete. Însă, spune el, orice încercare de clarificare s-a transformat într-un nou conflict.
„Am încercat toate variantele de a-i aduce la cunoștință confuziile în care se zbate, cu probe clare. Când își dă seama că și-a construit niște aberații, aberații pe care apoi le-a rostogolit public, în loc să-și asume greșeala, se enervează că pot demonstra contrariul. Ajunge să facă crize de nervi, să urle. Orgoliul îl turbează. Acum câteva zile m-a dat din nou afară din casă, urlând, pentru că i-am arătat o filmare și niște acte notariale care demonstrau erorile în care trăiește. Eu îi sunt oricând la dispoziție pentru lămuriri, dar fuge de orice discuție, pentru că o clarificare i-ar dărâma castelul de otravă pe care și l-a construit”, a declarat artistul.
Potrivit lui Călin, astfel de izbucniri nu mai sunt o surpriză. „Nu e o noutate că tata are ieșiri nervoase când nu-i convine ceva. A procedat la fel cu oameni apropiați: l-a dat afară pe Rică, omul lui de încredere, pe prietenul Doru, pe unii colegi, ba chiar și pe Nicu Ceaușescu. Când îl apucă, îl apucă. Eu îl cunosc de cinci decenii și m-am obișnuit”, a adăugat acesta.
Disputa dintre cei doi nu este una recentă. Călin își acuză tatăl că, la începutul carierei, l-ar fi abuzat material, profitând de munca sa în cadrul trupei STAR 2000, fără să-l remunereze. „Refuză să rememoreze parcursul real al vieții, pentru că ar contrazice credințele false sub care și-a construit armura minciunii. Filmarea care l-a enervat are date precise din 2004, care arată clar cum și în ce context mi-am achitat apartamentul, cu dobânzi, către prietenul G.P., cel care m-a ajutat în 2001 să scap de abuzul material la care eram supus de părinții mei. În acea perioadă câștigam bani buni datorită Școlii Vedetelor și turneelor din țară, însă nu suficient cât să plătesc un apartament cash. Tata a speculat faptul că aveam abilități și mă punea să lucrez pentru trupă, fără plată, deși prin mâinile mele treceau toate înregistrările. Munceam cu drag, dar era nedrept să fiu singurul neplătit”, a spus Călin.
În 2001, acesta a decis să părăsească trupa tatălui său și să își construiască propria carieră, mutându-se alături de viitoarea sa soție, Lavinia Geambașu, și formând prima sa trupă. Chiar și așa, resentimentele și neînțelegerile par să fi rămas vii, transformând fiecare încercare de reconciliere într-o nouă sursă de conflict.