HomeVedeteAntoni și Alexandra de la Casa Iubirii s-au despărțit după doar câteva...

Antoni și Alexandra de la Casa Iubirii s-au despărțit după doar câteva luni de relație. Fosta concurentă a confirmat ruptura

-

Foștii concurenți de la „Casa Iubirii” au pus capăt relației lor, după aproape șase luni în care păreau fericiți și plini de planuri de viitor. Povestea de dragoste dintre Antoni și Alexandra, începută după despărțirea lui Antoni de Rebecca, s-a încheiat mai repede decât se așteptau fanii emisiunii.

Alexandra a confirmat despărțirea

Cea care a făcut public anunțul a fost chiar Alexandra. Într-un live pe TikTok, blondina a mărturisit că ea și Antoni au decis de comun acord să își continue viețile separat, însă fără resentimente sau reproșuri. Ea a evitat să dezvăluie detalii despre motivele rupturii, preferând să transmită doar mesaje de respect și apreciere pentru fostul ei partener.

„Am încercat, dar nu a fost să fie. Nu s-a întâmplat nimic grav între noi, nu ne-am certat și nu ne-am jignit. Am în continuare un respect deosebit pentru Antoni. Toată lumea se mai desparte, mergem mai departe cu viața. Nu am niciun motiv să spun ceva urât despre el, pentru că nu există nimic rău de spus. Îi doresc să aibă succes în tot ce face, să fie sănătos și fericit. Este un om muncitor și merită tot ce e mai bun”, a spus Alexandra.

Antoni, îndrăgostit și plin de planuri

Despărțirea surprinde, mai ales în contextul declarațiilor făcute de Antoni cu doar câteva luni în urmă. La „Culisele Iubirii”, fostul concurent vorbea cu entuziasm despre Alexandra și își imagina deja un viitor alături de ea.

„Să zicem că Alexandra este ultima mea iubită. Am o singură pretenție: să vină Leo de la Roșiori să cânte la nuntă. Prin felul ei de a fi, mă face să cred că dacă eu o pierd pe ea, ca ea nu o să mai găsesc niciodată”, mărturisea atunci Antoni.

O despărțire fără scandal

Spre deosebire de alte cupluri din reality show-uri, Alexandra și Antoni au ales să își încheie povestea discret, fără certuri publice sau atacuri reciproce. Amândoi par să fi înțeles că drumul lor nu mai merge în aceeași direcție și au preferat să lase în urmă doar amintirile frumoase, păstrând respectul și eleganța în felul de a gestiona separarea.

Recomandate

Ultimele postări