Panică la Stockholm: noul ministru al Sănătății din Suedia, Elisabet Lann, a leșinat în direct, chiar în ziua numirii sale în funcție
Scene dramatice au avut loc marți, 9 septembrie 2025, la Stockholm, în timpul unei conferințe de presă a Guvernului Suediei. Elisabet Lann, noul ministru al Sănătății, a leșinat chiar în fața camerelor de filmat și a zecilor de jurnaliști prezenți, la doar câteva ore după ce fusese oficial numită în funcție.
Alături de prim-ministrul Ulf Kristersson și alți membri ai cabinetului, Lann și-a susținut discursul inaugural, însă la scurt timp după ce a cedat cuvântul colegului său de la Ministerul Afacerilor Sociale, și-a pierdut brusc echilibrul. Vizibil slăbită, s-a prăbușit peste pupitru, lovindu-se la cap, moment care a stârnit panică în rândul participanților.
Reacții și intervenția de urgență
Vicepremierul Ebba Busch a fost prima care a sărit în ajutorul noii ministre, întorcând-o rapid pe spate, în timp ce alți politicieni și reporteri au intervenit pentru a-i oferi sprijin. Elisabet Lann a rămas inconștientă câteva momente pe podea, după care a fost scoasă din sală de echipa medicală prezentă la fața locului.
Un reporter suedez, martor direct la incident, a povestit: „Arăta foarte rău. A căzut chiar în fața mea. Întreaga sală a amuțit pentru câteva clipe.”
Explicațiile oficiale
După minute tensionate, Elisabet Lann a revenit și a oferit primele declarații, încercând să liniștească spiritele. Ea a explicat că episodul s-a datorat unei scăderi bruște a glicemiei:
„Nu a fost chiar o zi de marți obișnuită, și asta se poate întâmpla când îți scade glicemia.”
Deocamdată, nu este clar dacă ministrul a suferit vreo leziune în urma căderii. Totuși, pentru a evita riscurile, conferința de presă a fost anulată imediat după incident.
Cariera Elisabetei Lann
Înainte de numirea în funcția de ministru al Sănătății, Elisabet Lann a fost consilier municipal în Göteborg, fiind cunoscută pentru implicarea sa în probleme sociale și de sănătate publică. Ea a preluat portofoliul după demisia neașteptată a fostului ministru Acko Ankarberg Johansson.
Momentul de marți, însă, a pus deja la încercare rezistența și determinarea noii ministre, care s-a văzut nevoită să treacă printr-un episod dificil chiar în prima zi de mandat.