Cauza exploziei din blocul din Balș, clarificată. Distrigaz anunță că incidentul nu a fost provocat de scurgeri de gaze, așa cum s-a crezut inițial

Joi dimineață, liniștea unui bloc din Balș, județul Olt, a fost spulberată de o explozie puternică produsă într-o garsonieră de la etajul al treilea. Deflagrația a provocat panică printre locatari și a dus la rănirea mai multor persoane. Două dintre ele au suferit arsuri, iar alte șase au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului sau au fost transportate la spital.

Explozie într-un bloc din Balș: zeci de oameni evacuați

Pompierii au intervenit în număr mare, activând inițial Planul Roșu de Intervenție. 30 de persoane au fost evacuate din blocul afectat, multe dintre ele sub șocul deflagrației. Din cei evacuați, 25 nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă cinci persoane au fost asistate, inclusiv trei locatari care au suferit atacuri de panică.

„Până în acest moment au fost evacuate 30 de persoane (25 fără probleme medicale, 5 asistate medical). Dintre acestea, două au arsuri și trei au prezentat atacuri de panică. Dispozitivul a fost suplimentat cu o autospecială pentru victime multiple, patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță și un microbuz de intervenție”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

În scurt timp, focul a fost localizat și stins, iar Planul Roșu a fost dezactivat.

Cauza exploziei: nu au existat scurgeri de gaze

La câteva ore după incident, primele concluzii au început să apară. Deși mulți locatari s-au temut că ar putea fi vorba despre o explozie provocată de o scurgere de gaz, verificările făcute de echipele Distrigaz au arătat contrariul.

Potrivit reprezentanților companiei, nu au fost depistate scurgeri de gaze naturale în bloc, în zona adiacentă acestuia sau în subsol. Investigațiile au scos la iveală un alt posibil scenariu: deflagrația ar fi fost provocată de o butelie cu GPL lăsată nesupravegheată în interiorul garsonierei.

„În urma unei explozii cauzate de o butelie cu GPL, existentă într-un apartament, s-a produs un incendiu care a afectat mai multe garsoniere din bloc. Echipele Distrigaz Sud Rețele s-au deplasat imediat la fața locului și, pentru siguranță, au întrerupt alimentarea cu gaze naturale a imobilului începând cu ora 09:20, 13 noiembrie 2025.

Ca urmare, 49 de clienți casnici deserviți prin instalația comună a blocului G5, scările 2 și 3, au fost afectați. În urma controlului, nu au fost depistate scurgeri de gaze în rețea, în zona adiacentă blocului sau infiltrații în subsol”, se arată în comunicatul oficial al companiei.

În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii exploziei și pentru a evalua pagubele materiale. Locatarii speră ca reparațiile să fie realizate cât mai rapid, iar alimentarea cu gaze să fie reluată în condiții de siguranță deplină.

You cannot copy content of this page