Vedetele din România care țin Postul Crăciunului. Pentru multe dintre celebritățile autohtone, Postul Nașterii Domnului reprezintă nu doar o tradiție, ci și un exercițiu profund de disciplină, introspecție și apropiere de credință. Postul Crăciunului, unul dintre cele două mari posturi din anul bisericesc, durează 40 de zile și îi pregătește pe credincioși, din punct de vedere fizic și spiritual, pentru una dintre cele mai importante sărbători creștine: Nașterea Mântuitorului.
Spre deosebire de Postul Paștelui, care este mai aspru, Postul Crăciunului este considerat mai blând. Chiar și așa, unele vedete recunosc că nu le este deloc ușor să se abțină de la anumite alimente sau plăceri culinare.
Catrinel Sandu: „Sunt pofticioasă, îmi este greu să mă abțin”
Catrinel Sandu a povestit într-un interviu că a încercat de multe ori să țină postul în totalitate, dar recunoaște sincer că îi este dificil din cauza poftelor alimentare, în special cele legate de dulciuri. Chiar și așa, vedeta mărturisea că speră ca, în acest an, să reușească să ducă postul până la capăt.
„Am încercat de multe ori să-l țin, dar n-am reușit să-l duc până la capăt. Sunt pofticioasă, îmi plac dulciurile, mi-e greu să mă abțin. Și acum mi-am propus și sper ca de data asta să-l duc până la capăt”, spunea ea.
Simona Pătruleasa: Post fără carne, dar nu și fără lactate
Simona Pătruleasa este una dintre vedetele care încearcă să respecte toate posturile din an. În perioada Postului Crăciunului gătește numai mâncare de post pentru familie. Totuși, de când a devenit mamă, prezentatoarea a adaptat puțin regulile: renunță doar la carne, nu și la lactate, pentru că trebuie să guste din preparatele făcute pentru fetița ei.
„Gătesc pentru Ingrid şi n-am ce face, mai gust şi eu. De aceea, acum ţin posturile doar fără carne, nu şi fără lactate”, a explicat vedeta.
Rita Mureșan: Postul – un stil de viață
Creatoarea de modă Rita Mureșan respectă cu strictețe regulile postului, abținându-se de la tot ceea ce este interzis în această perioadă. Designerul, care a slăbit peste 40 de kilograme, a declarat de mai multe ori că postul a avut un rol esențial în transformarea ei fizică și spirituală. Pentru ea, postul a devenit un mod de viață, motiv pentru care renunță inclusiv la relațiile intime în această perioadă, considerând că totul trebuie să fie concentrat asupra liniștii sufletești.
Ioana Ginghină: „De 20 de ani țin Postul Crăciunului și Postul Paștelui”
Actrița Ioana Ginghină are un stil de viață sănătos, bazat pe mese ușoare, bogate în fructe, legume și cereale. De aceea, pentru ea, trecerea la un regim alimentar de post este firească. De două decenii ține ambele mari posturi ale anului, iar miercurea și vinerea postește constant.
„Nu mi se pare deloc complicat, m-am obişnuit, mi-ar fi chiar greu fără ele. În această perioadă, caut să fiu mai bună, să eman energie pozitivă și să mă gândesc mai mult la cei din jur. Postul Crăciunului e, pentru mine, un prilej de introspecție”, spune actrița.
Cristina Spătar: Post alături de copii
Cristina Spătar și copiii săi sunt foarte credincioși, iar postul ocupă un loc important în viața lor. Merg frecvent la biserică și se roagă împreună, încercând să respecte cât mai bine tradițiile creștine.
„Încercăm să ținem post. Și eu și copiii mei facem exact așa cum cere tradiția. Încercăm să fim buni creștini, pentru că eu personal cred în Dumnezeu și cred că tot ceea ce ne dă Dumnezeu trebuie să fie primit”, a spus artista.
Loredana Chivu: Credința înainte de orice
Chiar dacă este asociată adesea cu luxul și extravaganta, Loredana Chivu se numără și ea printre vedetele care țin posturile de peste an. Vedeta pune credința pe primul loc și, chiar dacă se află într-o perioadă de recuperare, spune că va încerca să respecte postul cât de mult poate.
„Da, eu țin post… Sunt o persoană credincioasă și întotdeauna am încercat să țin atât Postul Paștelui, cât și Postul Crăciunului”, a dezvăluit ea.
Postul Crăciunului rămâne, astfel, nu doar o tradiție religioasă, ci și un prilej pentru multe vedete de a se reconecta cu ele însele, de a-și curăța mintea și sufletul, și de a se pregăti pentru una dintre cele mai frumoase sărbători ale anului.