Cu doar doi ani înainte de moartea sa, Horia Moculescu vorbea cu o sinceritate tulburătoare despre viață, muzică, răsturnările de destin și greutățile pe care le-a purtat în suflet toată viața. În acel interviu – unul dintre ultimele – compozitorul rememora un episod care i-a schimbat definitiv parcursul existenței:
„Atunci am albit. Aveam 22 de ani.”
Așa a descris momentul în care tatăl său, ofițer de carieră, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. O lovitură puternică pentru tânărul Horia, care abia începea să-și contureze viitorul.
Cu autoironie, compozitorul mărturisea atunci:
„Nu am 26 de ani, nici 36, nici 76… nici 86 măcar”, reflectând asupra felului în care timpul trecuse peste el, dar nu îi ștersese energia creativă.
În biroul său plin de partituri, între pianină și computer, continua să compună. În ultimii ani, povestea că se dedicase unor „miniaturi” muzicale pentru elevii de liceu:
„Am început acum vreo trei ani să scriu niște piese pentru un caiet de miniaturi… Asta mă motivează, mă provoacă.”
Copilăria, studiile și traumele care i-au marcat viața
Cu o memorie extraordinară, Moculescu rememora începuturile sale muzicale:
„Am primit acordeonul la cinci ani, în 1942. Am făcut pian de performanță.”
Viața familiei sale a fost mereu în mișcare, odată cu transferurile tatălui său în diferite zone ale țării. Mutarea acestuia la Abrud, de exemplu, a fost pentru Horia un punct de cotitură: i-a oferit șansa de a studia la Turda, acolo unde s-a format intelectual și artistic.
Despre regimul comunist, compozitorul vorbea fără ocol:
„Fiecare s-a lovit de cenzură… Dar problema era că nu era aplicată de oamenii potriviți.”
Adevărul este că a trăit numeroase respingeri academice:
„Eu am fost dat afară din toate facultățile.”
Cele mai grele lovituri au venit însă din sfera personală. După condamnarea tatălui său, și-a pierdut și fiul – o durere despre care a vorbit rar, dar care l-a marcat profund:
„Când am venit de la mare… tata fusese condamnat la 25 de ani. Atunci am albit. Apoi… A murit fiul meu. Am stat un sfert de oră uitându-mă pe perete.”
O confesiune cutremurătoare, care arată dimensiunea tragediilor prin care a trecut.
Poziții tranșante despre muzică
Noțiunea sa despre muzică era simplă și categorică:
„Nu există decât două feluri de muzică: bună și proastă. Indiferent de gen.”
Nu a condamnat niciodată manelele ca gen muzical, dar a criticat modul nepotrivit în care au fost aduse pe anumite scene:
„Eu nu am nimic împotriva manelelor, dar să cânți manea la Ateneul Român? Este inadmisibil!”
Un uriaș al muzicii ușoare – 500 de piese, succes și devotament
De-a lungul carierei, Horia Moculescu a compus peste 500 de piese. Surprinzător pentru mulți, tema care i-a adus cele mai mari câștiguri financiare nu a fost una dintre melodii, ci muzica dintr-un serial celebru:
„Tema care mi-a adus cei mai mulți bani este «Pistruiatul». Nu «De-ai fi tu salcie la mal». «Pistruiatul» m-a făcut cel mai prosper.”
Un adevăr spus cu naturalețea unui om care își cunoștea valoarea, dar nu se lăsa furat de glorie.
Patru căsnicii și povești pline de umor și amărăciune
Viața sentimentală a compozitorului a fost una intensă: a fost căsătorit de patru ori. Cu sinceritate și ironie fină, a povestit despre una dintre fostele sale soții, cunoscută pentru gelozia ei exagerată:
„Eram însurat cu cea mai geloasă femeie de pe Pământ. Când a întrebat-o Măruță dacă am lovit-o, a spus:
«Horia să dea în mine? Domnu Măruță, eu m-aș fi omorât în locul lui, pentru cât i-am mâncat sănătatea cu geloziile!»”
O mărturie care arată că, dincolo de drame, Moculescu a avut capacitatea rară de a privi înapoi cu umor și luciditate.
Horia Moculescu a rămas până în ultima clipă un creator dedicat, un om al muzicii și un supraviețuitor al propriilor tragedii. Viața lui a fost un amestec de genialitate, durere, succes și reziliență – iar confesiunile sale din ultimii ani dezvăluie portretul complet al unui artist care a trăit intens și a iubit muzica până la capăt.