Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește una dintre cele mai controversate reforme din ultima perioadă, vizând direct drepturile pensionarilor din România. Noul proiect de lege, aflat în dezbatere în Parlament, propune schimbări semnificative privind cumulul pensiei cu salariul, precum și posibilitatea seniorilor de a continua activitatea după vârsta de 65 de ani.
Potrivit proiectului, pensionarii care împlinesc 65 de ani și lucrează în instituțiile statului nu vor mai putea încasa integral și pensia, și salariul. În locul pensiei complete, aceștia vor rămâne cu doar 15% din suma cuvenită, restul veniturilor provenind din salariul de la stat. Cei care nu acceptă această scădere a pensiei vor avea contractele de muncă încetate de drept.
„În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii, angajatorii sunt obligați să înceteze contractele de muncă ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea”, prevede documentul. Cu alte cuvinte, orice senior angajat în sistemul public va trebui să aleagă: rămâne în activitate cu pensia redusă la 15% sau renunță la locul de muncă și continuă să încaseze pensia integrală.
Există însă și categorii exceptate, care vor putea să cumuleze în continuare pensia întreagă cu salariul de la stat. Printre acestea se află angajații MAI și MApN, parlamentarii, primarii, șefii consiliilor județene și conducătorii unor instituții numite politic. Pentru aceștia, legea nu se aplică.
În schimb, pensionarii care aleg să se angajeze în mediul privat nu sunt afectați de această regulă. Ei pot încasa atât pensia integrală, cât și salariul, fără nicio limitare.
Un alt element important al proiectului este restricția privind vârsta până la care pensionarii pot lucra. Seniorii vor putea fi activi profesional doar timp de cinci ani după împlinirea vârstei de 65 de ani, ceea ce înseamnă că vârsta maximă legală de angajare va fi de 70 de ani. Continuarea activității după 65 de ani va fi posibilă doar cu acordul anual al angajatorului, așa cum prevede proiectul:
„Personalul plătit din fonduri publice poate continua activitatea, cu acordul anual al ordonatorului de credite, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”
Schimbările propuse reprezintă o modificare radicală a actualei legislații privind pensiile și dreptul la muncă al seniorilor, iar impactul lor ar putea fi resimțit de sute de mii de români. Dezbaterile sunt în plină desfășurare, iar proiectul urmează să fie supus votului în perioada următoare.