Calendar ortodox 25 noiembrie 2025. Zi cu cruce neagră și dezlegare la pește. Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – tradiții, semnificații și avertismente populare
Pe 25 noiembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, una dintre cele mai respectate sfinte din primele veacuri creștine. Această zi este marcată în calendar cu cruce neagră, iar credincioșii se bucură de dezlegare la pește, deoarece sărbătoarea cade în perioada Postului Nașterii Domnului.
Sfânta Ecaterina, fiica principelui Consta, a trăit la începutul secolului al IV-lea, în vremea împăratului Maximian. Era renumită pentru erudiția sa, stăpânind limba greacă și latina, având cunoștințe vaste de astronomie, oratorie și filosofia antică. Frumusețea, inteligența și credința ei au impresionat până și curtea imperială.
Tradiții și superstiții de 25 noiembrie
Potrivit credințelor populare, ziua Sfintei Ecaterina este un reper important pentru vremea ce va urma. Oamenii din vechime urmăreau cu atenție semnele naturii:
- Dacă ninge, primăvara va întârzia.
- Dacă plouă, vremea se va încălzi în scurt timp, iar umezeala va persista până în februarie.
- Se spune că nu este bine să te plângi de frig sau de vremea rea, fiindcă „cei care cârtesc se vor îmbolnăvi peste iarnă”. Răbdarea aduce protecție și sănătate.
Tot astăzi, oamenii sunt sfătuiți să evite certurile, bârfa, invidia și judecata celor din jur, iar tradiția spune că nu este bine nici să împrumuți bani sau să faci lucrurile în grabă, deoarece acestea pot atrage neplăceri până la sfârșitul anului.
Strămoșii obișnuiau să aprindă trei lumânări lângă icoana sfintei, ca semn de protecție pentru casă și familie.
Cui ne rugăm în această zi
Sfânta Ecaterina este considerată protectoarea mireselor, a tinerelor, a femeilor însărcinate și un sprijin în timpul nașterii. Cei necăsătoriți îi cer ajutor în găsirea unui soț sau a unei soții potrivite, iar familiile se roagă pentru pace, înțelegere și întărirea relațiilor.
Credincioșii merg la biserică pentru a-i cere sfintei:
- luminarea minții,
- rezolvarea conflictelor,
- ocrotire asupra copiilor,
- sănătate și armonie în familie.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – viața și martiriul său
Conform „Vieților Sfinților”, Ecaterina era o tânără de o frumusețe rară și o minte strălucită. Cunoscând operele lui Homer, Virgiliu, Aristotel și Platon, dar și tratatele medicilor vechi precum Hipocrate și Galen, îi uimea pe toți cu inteligența ei.
În timpul unei mari sărbători păgâne organizate la Alexandria, ea a avut curajul să îl înfrunte pe împărat și să condamne idolatria, provocând uimirea întregii curți imperiale. A fost dusă în fața unui consiliu format din cincizeci de filosofi, însă, în loc să fie convinsă să jertfească zeilor, Ea i-a convertit pe toți la creștinism.
Pentru credința lor, acești filosofi au primit moarte martirică.
Împăratul a poruncit ca Ecaterina să fie zdrobită de un instrument de tortură alcătuit din patru roți cu lame, dar mecanismul s-a sfărâmat în mod miraculos, ucigând pe cei care asistau. În final, sfânta a fost decapitată, primind cununa muceniciei.
În aceeași perioadă au fost martirizați și Porfirie, comandantul ostașilor, împreună cu mai mulți soldați, precum și împărăteasa, impresionată de credința Sfintei Ecaterina.
Moaștele sfintei au fost descoperite la sfârșitul secolului al VIII-lea în mănăstirea din Muntele Sinai, ctitorită de Sfânta Elena, unde se află și astăzi.
Sărbătoarea în diferite confesiuni
Ortodoxe:
– Odovania Intrării Maicii Domnului în Biserică
– Sf. Mare Mc. Ecaterina
– Sf. Mare Mc. Mercurie (dezlegare la pește)
Greco-catolice:
– Sf. M. Ecaterina din Sinai
– Sf. M. Mercurie
Romano-catolice:
– Sf. Ecaterina din Alexandria, fecioară și martiră