HomeUncategorized1 Decembrie cu tensiuni la Alba Iulia: „Ar putea ieși urât”. Ce...

1 Decembrie cu tensiuni la Alba Iulia: „Ar putea ieși urât”. Ce politicieni controversați și-au anunțat prezența

-

Politicieni din întreg spectrul politic – atât de la Putere, cât și din Opoziție – și-au anunțat prezența la Alba Iulia de Ziua Națională a României, transformând orașul simbol al Marii Uniri într-un veritabil centru al atenției publice și politice. Premierul Ilie Bolojan va ajunge la Alba Iulia după participarea de dimineață la parada militară din București, urmând ca seara să revină în Capitală pentru recepția oficială organizată de Administrația Prezidențială.

Tot în Alba Iulia vor fi prezenți și reprezentanți ai curentului suveranist – George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă –, a căror participare a fost intens dezbătută în spațiul public, în special după mesajele de avertizare lansate de Șoșoacă la adresa liderilor Puterii. Aceasta i-a îndemnat pe oficialii guvernamentali să nu participe la festivitățile din oraș, sugerând că atmosfera ar putea deveni tensionată dacă vor fi prezenți.

Prezență masivă a AUR la Alba Iulia
Atmosfera politică este cu atât mai încărcată cu cât în weekend, la Alba Iulia, a avut loc congresul național al AUR, la care George Simion a candidat pentru un nou mandat de președinte. Liderul partidului a anunțat că se așteaptă la aproximativ 11.000 de participanți la tradiționalul Marș al Unirii, eveniment considerat una dintre principalele demonstrații de forță ale formațiunii.

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, a notificat Poliția că se va deplasa la Alba Iulia, conform obligațiilor care îi revin, iar Diana Șoșoacă și-a confirmat și ea participarea. Declarațiile acesteia, însă, au amplificat tensiunile politice. Într-un mesaj ferm, transmis pentru Cluj24, lidera partidului SOS i-a avertizat pe cei de la Putere că ar putea fi întâmpinați cu huiduieli, spunând:
„Îi sfătuiesc să nu își bată joc de poporul român și să nu îndrăznească să vină la Alba Iulia. Nu îi va omorî nimeni, dar îi vor huidui, de le va strica întreaga ceremonie. Eu vă spun că, dacă vor veni, va ieși foarte urât.”

Programul manifestărilor dedicate Zilei Naționale la Alba Iulia

Ziua Națională este marcată la Alba Iulia printr-o serie amplă de evenimente militare, culturale și artistice, concepute pentru a omagia momentul istoric al Marii Uniri.

Agenda zilei include:
11:00 – Marea Adunare Națională și primirea soliilor din Cetățile de Scaun
12:00 – Slujba „Te Deum” și focuri de artificii de zi la Esplanada Catedralei Încoronării
13:15 – Ceremonie militară de depunere de coroane și jerbe de flori la Monumentul „Marii Uniri”
14:00 – Defilarea trupelor și a tehnicii militare pe Bulevardul 1 Decembrie 1918
16:00 – Spectacol folcloric
17:30 – Retragerea cu torțe, pe traseul Piața Cetății – Mihai Viteazul – Sala Unirii – Poarta a III-a a Cetății
20:30 – Spectacol de artificii în Piața Cetății

Pe parcursul zilei, publicul va putea urmări reconstituiri istorice din seria „Caleidoscopul Unirii” și proiecțiile filmelor „Asasinatul lui Barbu Catargiu”, „Misterul lui Vlad Țepeș și al Elisabetei Bathory”.
Seara, la cimitirul Maieri, vor avea loc ceremonii de luminație în memoria unor personalități simbol: Ioan Arion – martirul Unirii, Samoilă Mârza – fotograful Unirii, Florian Medrea – comandantul Gărzii Naționale, și Camil Velican – primul primar român al orașului.

Pe scena principală din Piața Cetății vor concerta Voltaj, Damian & Brothers, Mihai Mărgineanu și Banda, Marius Mihalache & Band, iar la Depozitul de ceramică veche va avea loc un concert de muzică clasică susținut de Cvartetul de coarde al Județului Alba.

Huiduieli în timpul depunerii coroanelor

Momentele festive au fost umbrite de tensiuni politice în timpul ceremoniei de depunere a coroanelor de flori la ansamblul monumental „Regele Ferdinand și Regina Maria”, din fața Catedralei Încoronării.

Când a fost anunțată depunerea coroanei din partea președintelui Nicușor Dan, o parte dintre participanți au început să huiduie îndelung, transformând un moment solemn într-o manifestație spontană de nemulțumire.

Conform protocolului, coroana președintelui a fost prima depusă, militarii Batalionului 811 Infanterie „Dej” fiind cei care au realizat ceremonia, acompaniați de muzica militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. După acest episod, restul ceremoniei s-a desfășurat fără incidente.

Ulterior, coroane au fost depuse și din partea:
• Parlamentului României
• Parlamentului European
• Guvernului României
• Instituției Prefectului Județul Alba
• Consiliului Județean Alba
• Primăriei Municipiului Alba Iulia
• Reprezentanților cultelor și ai unităților militare.

Recomandate

Ultimele postări