Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului, iar odată cu validarea voturilor, atenția publicului s-a concentrat nu doar asupra planurilor sale administrative, ci și asupra omului din spatele funcției. Deși este o figură familiară în politica românească, puțini cunosc detalii despre copilăria dificilă care i-a modelat caracterul și ambiția. Viața nu i-a oferit un început simplu: a crescut fără prezența constantă a tatălui, iar mama lui a dus, singură, greul anilor în care a încercat să îi ofere fiului ei tot ceea ce a considerat esențial.
Noul edil al Capitalei a vorbit deschis, într-un interviu mai vechi, despre perioada sensibilă a copilăriei sale. Nu aruncă vina asupra părinților și nu exprimă reproșuri, însă recunoaște că separarea lor, petrecută atunci când era foarte mic, l-a afectat profund. După divorț, a rămas exclusiv în grija mamei, femeia care i-a devenit sprijin, model și refugiu.
„Ei s-au cunoscut la Pitești, s-au căsătorit și m-au avut pe mine. S-au mutat când eu aveam 2-3 ani în București și, la scurt timp, s-au despărțit. Amintirea mea cu tata este destul de vie, pentru că am ținut legătura. Mergeam împreună la munte. A existat însă o perioadă în care a dispărut, fiind internat o vreme mai lungă. Mama m-a crescut singură”, a povestit Ciprian Ciucu în podcastul moderat de Jorge.
Anii copilăriei și adolescenței au fost, de asemenea, marcați de lipsuri și renunțări. Crescut de o mamă singură, fără resurse financiare solide, multe dintre experiențele „cool” ale generației sale îi erau inaccesibile. De la excursii la munte până la tabere sau micile bucurii ale adolescenței, nu de puține ori s-a simțit „în minus” față de ceilalți.
„Am fost crescut de o mamă singură, care nu avea foarte multe și care nu își permitea să mă expună unor experiențe speciale. Vorbesc despre vacanțe, ieșiri, tot ce făceau ceilalți. De multe ori nu eram cel mai cool din grup pentru că aveam un oarecare handicap – deși nu aș vrea să îl numesc așa. Voiam să merg la munte, dar nu aveam la fel de mulți bani ca restul. Norocul meu a fost că aveam prieteni foarte buni. Am început să muncesc de foarte tânăr, prin anul 1 sau 2 de facultate. Simțeam nevoia să îmi depășesc condiția”, a mai mărturisit edilul.
Astăzi, privind în urmă, Ciprian Ciucu consideră că toate aceste greutăți au avut un rol esențial în formarea lui. Motivația de a munci, dorința de a reuși și ambiția de a construi o viață stabilă provin tocmai din anii în care a simțit cel mai acut ce înseamnă lipsurile.