Niculina Stoican a făcut recent mărturisiri de o sinceritate rară, vorbind deschis despre una dintre cele mai sensibile răni din viața ei: relația cu tatăl pe care, timp de mulți ani, nu a putut să îl ierte. Artista de muzică populară a recunoscut că a avut o perioadă lungă marcată de furie, tristețe și refuz total de a-l accepta în viața ei, însă, odată cu maturizarea, a reușit să facă un pas esențial spre vindecare.
O rană veche, purtată ani la rând
Deși astăzi este una dintre cele mai iubite și respectate artiste de folclor din România, Niculina Stoican nu ascunde faptul că tinerețea ei a fost marcată de o durere profundă: absența tatălui din copilărie. În acea perioadă, artista recunoaște că era mult mai impulsivă și că nu reușea să privească lucrurile cu înțelegere.
Ani la rând, a refuzat să afle orice despre tatăl ei, considerând că viața merge mai departe fără această prezență. Furia și dezamăgirea au fost sentimentele dominante, iar ideea iertării părea imposibilă.
Rolul decisiv al mamei, Angelica Stoican
Schimbarea nu a venit peste noapte. Un rol esențial în acest proces l-a avut mama sa, Angelica Stoican, care a crescut-o cu principii ferme, dar pline de iubire. Ea a învățat-o că iertarea nu este o slăbiciune, ci o formă de eliberare.
Artista a povestit că mama ei i-a repetat mereu că nu are dreptul să își judece tatăl și că existența ei este rodul unei iubiri autentice. Deși Niculina își dorea să semene cu mama sa, timpul i-a arătat că multe dintre calitățile ei vin chiar din partea tatălui.
Moșteniri nevăzute, dar esențiale
Cu maturitatea anilor, Niculina Stoican a început să înțeleagă că anumite daruri fundamentale le-a primit chiar de la părintele pe care îl respinsese atât de mult. Tatăl ei a fost profesor de limba română, iar artista recunoaște astăzi că ușurința cu care se exprimă, muzicalitatea limbajului și dragostea pentru cuvânt sunt moșteniri clare.
Această conștientizare a contribuit decisiv la procesul de iertare. Nu a mai fost vorba despre trecut și greșeli, ci despre acceptare și echilibru interior.
Bunicii, sprijinul tăcut din copilărie
Un alt capitol important din confesiunile artistei este legat de rolul bunicilor, care au umplut cu dragoste golurile lăsate de părinți. Deși mama ei și-a urmat cariera, Niculina spune că nu a simțit niciodată lipsa afecțiunii, pentru că bunicii au fost acolo, oferindu-i stabilitate, reguli și siguranță.
Bunica sa a avut o influență aparte, învățând-o să fie puternică, disciplinată și pregătită pentru provocările vieții. Această educație solidă a contribuit decisiv la formarea femeii și artistei de astăzi.
„Sunt un om binecuvântat”
Privind înapoi, Niculina Stoican spune că iertarea a fost un act de maturitate și de pace cu sine. Se consideră un om norocos, înconjurat de iubire: de publicul său, de familia pe care și-a construit-o și de oamenii care îi sunt aproape.
Povestea ei nu este doar una despre durere și abandon, ci despre vindecare, răbdare și puterea de a transforma suferința în echilibru. Iertarea tatălui a fost, pentru Niculina Stoican, nu un final, ci începutul unei liniști interioare pe care o poartă astăzi cu demnitate și recunoștință.