HomeStiriIlie Bolojan, anunț fără precedent: „Fie că ne place sau nu, nu...

Ilie Bolojan, anunț fără precedent: „Fie că ne place sau nu, nu mai putem…” Decizia radicală care schimbă regulile pentru toți românii. Nimeni nu se aștepta să se ajungă aici!

-

Guvernul condus de Ilie Bolojan pregătește una dintre cele mai sensibile reforme din ultimii ani: creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști și militari, cu aplicare graduală. Măsura a fost anunțată oficial pe 12 ianuarie și face parte dintr-un pachet amplu de decizii menite să reducă presiunea asupra bugetului de stat și să mențină mai mulți angajați activi în economia reală.

Ilie Bolojan confirmă schimbarea: „Este inevitabilă”

Premierul a explicat că ajustarea vârstei de pensionare pentru aceste categorii profesionale este o decizie inevitabilă, în contextul în care cheltuielile publice au ajuns la un nivel dificil de susținut. Potrivit lui Ilie Bolojan, statul nu își mai permite pensionări timpurii masive, mai ales în sectoare esențiale pentru siguranța națională.

„Aceasta este o realitate care privește și aceste categorii. Controlul cheltuielilor se face prin creșterea vârstei de pensionare, respectând niște reguli de bun-simț”, a declarat premierul într-o intervenție la TVR. El a subliniat că tranziția va fi una graduală, astfel încât drepturile celor care sunt deja aproape de pensionare să fie protejate.

Evitarea pensionărilor în masă, prioritate strategică

Unul dintre principalele riscuri pe care Executivul vrea să le evite este pensionarea în masă a polițiștilor și militarilor, scenariu care ar putea destabiliza grav structurile de ordine publică și apărare.

„Nu ne ajută deloc nici pe ei, nici pe noi”, a punctat Ilie Bolojan, explicând că reforma trebuie să fie echilibrată și adaptată realităților din teren. În acest sens, premierul a oferit și exemple concrete: jandarmii din brigăzile mobile sau alte structuri cu solicitare fizică ridicată ar urma să beneficieze de formule de pensionare diferențiate, care să țină cont de natura activității.

Miza economică: mai mulți oameni activi, mai puțină presiune pe buget

Guvernul justifică această decizie și printr-o argumentație economică fermă. Potrivit premierului, România are nevoie urgentă de mai mulți oameni activi în câmpul muncii pentru a-și redresa economia.

„România, dacă vrea să se însănătoșească economic, trebuie să aibă mai mulți oameni în economia reală. Asta înseamnă să creștem vârsta de funcționare, că ne place, că nu ne place, pentru că altfel nu mai putem funcționa”, a declarat șeful Executivului, precizând că schimbările ar putea fi implementate chiar din acest an.

Acord în coaliție și aplicare extinsă

Măsura este susținută de întreaga coaliție de guvernare PSD–PNL–USR–UDMR. Vicepremierul Radu Miruță a confirmat că reforma a fost discutată și agreată la nivel politic, fiind văzută drept un compromis necesar pentru a evita alternative mai dure.

Creșterea vârstei de pensionare va viza nu doar Ministerul Apărării și Ministerul de Interne, ci și structuri precum SRI și SPP, fiind considerată o soluție pentru a evita tăieri de salarii sau reduceri de personal.

„Trebuie să contribuim și noi la efort, prin creșterea vârstei de pensionare”, a declarat Miruță la Antena 3.

Precedentul magistraților și tensiunile cu CCR

Guvernul Bolojan a creat deja un precedent important anul trecut, când a decis creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați la 65 de ani, față de 48 de ani anterior, cu plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net. Inițial, măsura a fost contestată și respinsă de Curtea Constituțională a României, ceea ce a forțat Executivul să vină cu o perioadă de tranziție extinsă la 15 ani, față de cei 10 ani propuși inițial.

În prezent, proiectul privind magistrații este încă blocat, fiind tergiversat la CCR, pe fondul boicotului judecătorilor numiți de PSD, situație care complică și mai mult agenda reformelor.

O decizie cu impact major

Creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști și militari se conturează drept una dintre cele mai importante și controversate decizii ale actualului guvern. Deși extrem de sensibilă din punct de vedere social, Executivul mizează pe ideea că fără astfel de reforme structurale, România nu va putea susține pe termen lung sistemul public de pensii și funcționarea statului.

Recomandate

Ultimele postări