Mario Alin Berinde, adolescentul de 15 ani ucis cu o cruzime greu de imaginat de cei pe care îi considera prieteni, a fost condus pe ultimul drum. Ziua înmormântării a fost una sfâșietoare pentru întreaga comunitate din Cenei, județul Timiș, dar și pentru sutele de oameni veniți să își ia rămas-bun de la un copil a cărui viață a fost curmată brutal.
Comuna a fost cuprinsă de o liniște apăsătoare, spartă doar de plânsete și suspine. Străzile s-au umplut de oameni îmbrăcați în negru, cu flori în mâini și lacrimi în ochi, mulți dintre ei fără să-l fi cunoscut personal pe Mario. Tragedia a depășit însă granițele unei simple drame familiale, devenind o rană colectivă care a zguduit întreaga țară.
Mario a fost înmormântat în cimitirul din Cenei, acolo unde familia, rudele și prietenii apropiați și-au luat rămas-bun pentru ultima dată. Atmosfera a fost una copleșitoare, iar durerea părinților și a celor dragi a fost aproape imposibil de descris în cuvinte.
Printre cei prezenți la ceremonie s-a aflat și un tânăr apropiat familiei Berinde, care a făcut declarații extrem de emoționante, vorbind despre tragedie, despre nevoia de discreție și despre impactul devastator pe care moartea lui Mario l-a avut asupra celor rămași în urmă.
„Din punctul meu de vedere, ar trebui să fim mai tăcuți. El a fost doar un copil și acum trebuie să fim alături de familie. Eu sunt mai apropiat de verișorul lui și o să fiu lângă el, o să îl ajut. Cred că lucrurile astea ar trebui discutate cât mai puțin, pentru că familia este într-un doliu foarte mare”, a spus tânărul, vizibil afectat.
Mărturia lui a devenit și mai dureroasă când a făcut o comparație personală:
„Și fratele meu are 13 ani. Dacă aș auzi că fratele meu ar fi în stare să facă așa ceva… nu știu, poate că nu l-aș mai putea considera fratele meu, deși suntem același sânge.”
Cazul a reaprins o dezbatere intensă în societate. Faptul că băiatul de 13 ani implicat în crimă nu răspunde penal, fiind liber din punct de vedere legal, a stârnit un val uriaș de indignare. Zeci de mii de români cer public schimbarea legii, astfel încât minorii să poată fi trași la răspundere penală de la vârste mai mici, în special în cazuri de omor comis cu discernământ. Ceilalți doi adolescenți implicați în uciderea lui Mario se află în arest preventiv pentru 30 de zile.
Tânărul prezent la înmormântare a vorbit și despre nevoia de a opri spirala urii și a răzbunării:
„O să se facă dreptate, dar acum nu trebuie să punem gând rău părinților și rudelor. Multă lume se gândește la răzbunare, dar lucrul ăsta trebuie să se oprească. Totul trebuie să pornească de la iertare.”
El a atras atenția și asupra unor probleme grave care afectează tinerii din ziua de azi:
„Drogurile sunt o mare problemă în rândul tinerilor. De aici pornesc multe tragedii. La fel și tehnologia – ce văd pe internet cred că pot face. Sunt copii și nu conștientizează că aceste lucruri distrug vieți. Am semnat petiția și sunt de acord cu schimbarea legii. Cred că este un semnal de alarmă pentru toată lumea.”
Între timp, ies la iveală detalii cutremurătoare despre momentul în care crima a fost descoperită. Unul dintre suspecți i-a mărturisit unchiului lui Mario că băiatul este mort. Alin Berinde, unchiul adolescentului, a povestit șocul trăit în seara descoperirii.
„Când m-am urcat pe gard, am văzut sângele. Le-am spus polițiștilor să intrăm, poate e încă în viață. I-am spus minorului că oricum adevărul va ieși la iveală, că se vor lua probe ADN. Atunci a spus: «Bine, hai să vă spun adevărul: Mario e mort». Am înlemnit. Nu am mai avut nicio reacție. L-am întrebat de ce l-au omorât și a spus: «Nu știu, cred că s-au certat»”, a declarat unchiul lui Mario.
Durerea familiei Berinde rămâne imposibil de alinată, iar cazul lui Mario Alin Berinde continuă să fie un simbol al unei tragedii care ridică întrebări grele despre responsabilitate, educație, droguri și limitele legii atunci când victimele și agresorii sunt copii.