HomeStiriDecizie care revoltă o țară! Vinovații în cazul Mario Berinde scapă de...

Decizie care revoltă o țară! Vinovații în cazul Mario Berinde scapă de pedeapsa cu închisoarea

-

Cazul crimei din Cenei continuă să provoace șoc și revoltă în rândul opiniei publice, mai ales după explicațiile oferite de avocatul Adrian Cuculis, care a detaliat ce riscă, în mod real, minorii implicați în uciderea lui Mario Berinde și de ce, chiar și în eventualitatea unor condamnări, aceștia nu vor ajunge într-un penitenciar clasic.

Minorul de 13 ani nu se mai află la Neuropsihiatrie Infantilă

Ultimele informații oficiale arată că minorul de 13 ani, considerat principalul autor al faptei, nu se mai află nici la Cenei, nici în locuința bunicilor și nici în centrul de Neuropsihiatrie Infantilă. Potrivit Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, copilul se află în prezent într-o locație aleasă de familie, cunoscută autorităților și monitorizată permanent.

Această situație a apărut în contextul în care instituția nu dispune de un centru specializat destinat minorilor care au săvârșit fapte penale grave, dar care, potrivit legii, nu răspund penal. Mama copilului, în calitate de reprezentant legal, a decis mutarea acestuia într-o locație stabilită de familie, cu informarea și acordul autorităților.

„Copilul se află într-o locație pe care familia ne-a comunicat-o. Păstrăm legătura cu familia și continuăm să monitorizăm cazul. Urmează să primim evaluările medicale pentru a stabili modalitățile de intervenție care vor urma. Precizăm că, în structura DGASPC Timiș, nu există un centru specializat pentru minorii care au săvârșit fapte penale și nu răspund penal”, a transmis instituția.

În prezent, se așteaptă rezultatele evaluărilor medicale și psihologice, care vor determina ce tip de măsuri de protecție și supraveghere pot fi aplicate în continuare.

O crimă de o cruzime extremă

Reamintim că Mario Berinde, un adolescent de 15 ani din localitatea Cenei, județul Timiș, a fost ucis într-un mod extrem de violent. Potrivit anchetatorilor, fapta a fost comisă de trei minori – doi băieți de 15 ani și un copil de 13 ani – care îi erau apropiați și colegi de școală.

Crima ar fi fost premeditată cu aproximativ o lună înainte. În seara de 19 ianuarie, Mario a fost chemat la locuința minorului de 13 ani sub pretextul că i se va arăta un ATV. Odată ajuns acolo, a fost atacat cu un topor și cu propriul cuțit. După comiterea faptei, cei trei ar fi încercat să incendieze trupul victimei, iar ulterior au decis să-l îngroape în grădină. La audieri, suspecții și-ar fi recunoscut implicarea, invocând invidia și dorința de răzbunare.

Ce măsuri au fost luate de autorități

Cei doi minori de 15 ani au fost reținuți și ulterior arestați preventiv, urmând să fie cercetați penal. În cazul copilului de 13 ani, legea este însă foarte clară: acesta nu poate avea calitatea de suspect sau inculpat, deoarece Codul Penal prezumă lipsa absolută a discernământului sub vârsta de 14 ani.

Prin hotărârea nr. 29/22.01.2026 a Comisiei pentru Protecția Copilului Timiș, s-a dispus măsura supravegherii specializate față de minorul de 13 ani. Toate deciziile care îl privesc sunt luate exclusiv în baza Legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, aflate în competența DGASPC.

Explicațiile avocatului Adrian Cuculis: „Nu vor face o zi de închisoare”

Avocatul Adrian Cuculis a explicat că acest caz este șocant nu doar prin violența extremă, ci și prin comportamentul minorilor, care poate indica influențe periculoase, inclusiv din mediul online. El a subliniat că folosirea armelor albe și încercările de a ascunde cadavrul indică o agresivitate profundă, a cărei origine trebuie analizată inclusiv în mediul familial.

Din punct de vedere juridic, explicația este una care a stârnit revoltă în rândul publicului: chiar dacă cei doi minori de 15 ani vor fi găsiți vinovați, ei nu vor ajunge într-o închisoare clasică.

„În cazul minorilor, chiar și atunci când sunt găsiți vinovați de fapte extrem de grave, legea prevede, de regulă, măsuri neprivative de libertate. Vor fi efectuate expertize psihiatrice și de discernământ, iar doar în funcție de acestea se va putea stabili răspunderea penală. În ceea ce privește minorul de 13 ani, singura măsură posibilă este instituționalizarea și ancheta socială în familie. Chiar dacă minorii de 15 ani vor fi condamnați, opinia publică trebuie să înțeleagă că ei nu vor face o zi de închisoare”, a explicat avocatul.

Cazul de la Cenei ridică, astfel, întrebări dramatice despre legislația penală aplicabilă minorilor, capacitatea statului de a gestiona situații extreme și limitele dintre protecția copilului și nevoia de justiție într-o tragedie care a distrus o familie și a zguduit o comunitate întreagă.

Recomandate

Ultimele postări