O nouă mișcare importantă zguduie scena politică locală, după ce un senator Uniunea Salvați România și-a anunțat public demisia dintr-o funcție-cheie din partid.
Este vorba despre Gheorghe Ștefănache, care a decis să se retragă din funcția de președinte al Organizației Județene USR Galați. Anunțul a fost făcut chiar de acesta, printr-un mesaj publicat pe pagina sa personală de Facebook, la începutul săptămânii.
Rămâne în Parlament, dar renunță la conducerea filialei
Senatorul a ținut să precizeze clar că nu se retrage din politică și nici din activitatea parlamentară. Dimpotrivă, Gheorghe Ștefănache va continua să își exercite mandatul în Parlamentul României, urmând să se concentreze exclusiv pe munca legislativă și pe proiectele aflate în derulare.
Decizia de a renunța la conducerea filialei județene nu a fost una impulsivă, ci, după cum a explicat el, rezultatul unei analize îndelungate. În mesajul său, senatorul a subliniat că, timp de doi ani și jumătate, s-a implicat activ în toate aspectele care au ținut de viața organizației, într-o perioadă dificilă și plină de provocări.
„Vreme de doi ani jumate, m-am implicat activ în activitatea filialei, într-o perioadă agitată, marcată de nevoia urgentă de repoziționare în comunitate, dar și în contextul numeroaselor campanii electorale. Este un moment de reflecție și consider că a venit timpul ca alți colegi să se ocupe de bunul mers al organizației”, a transmis Gheorghe Ștefănache.
Schimbare de ștafetă în USR Galați
Senatorul a mai arătat că este convins că organizația va fi pe mâini bune și că există colegi capabili să ducă mai departe proiectele începute. În acest context, până la organizarea unor noi alegeri interne, conducerea interimară a Organizației Județene USR Galați va fi preluată de Bogdan Rodeanu.
Demisia lui Gheorghe Ștefănache marchează, astfel, o etapă de tranziție în cadrul USR Galați, într-un moment în care partidul traversează, la nivel național și local, procese de reorganizare și redefinire a strategiilor politice.