Călin Georgescu a făcut noi declarații despre criza guvernamentală și despre situația socială și economică a României, după ieșirea de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Fostul candidat la prezidențiale a criticat dur clasa politică și a susținut că statul român a fost tratat, în ultimele decenii, ca o „pradă”.
Potrivit lui Georgescu, România se confruntă cu vulnerabilități majore, provocate de decizii politice greșite, dependență economică de exterior și lipsă de producție internă.
Călin Georgescu critică dur conducerea țării
În mesajul său, Călin Georgescu a afirmat că un stat slab ajunge să coste foarte mult, iar România ar fi pierdut numeroase oportunități în ultimii 35 de ani.
„Am următorul mesaj ținând cont de situația din țară: un stat slab costă scump, foarte scump. De 35 de ani, România este tratată ca o pradă și pierde oportunități pe care le-ar putea valorifica. Înainte de 1989, România producea foarte mult și depindea foarte puțin de extern. Astăzi, România depinde covârșitor de extern, produce prea puțin, iar prin decizii haotice și anti-românești creează dezechilibre majore care afectează profund poporul român, independența și identitatea națională”, a declarat Georgescu.
Acesta a mai susținut că actul guvernamental ar fi marcat de incompetență, lipsă de responsabilitate și decizii haotice, care, în opinia sa, pot deveni pericole reale pentru țară.
Avertisment privind prețul petrolului și efectele asupra economiei
Călin Georgescu a vorbit și despre posibile efecte economice generate de tensiunile internaționale. El a avertizat că prețul petrolului ar putea crește semnificativ în perioada următoare, iar acest lucru ar urma să se reflecte în toate sectoarele economiei.
„Indiferent când și cum va fi pace în zona Golfului, situația va duce la creșterea prețului petrolului într-un mod radical, foarte curând. Când prețul petrolului crește, cresc prețurile și costurile la toate sectoarele. Șocul economic al acestei situații va fi uriaș în câteva luni și va fi resimțit în mod special în Europa”, a spus fostul candidat la prezidențiale.
În opinia sa, România este într-o poziție fragilă, din cauza datoriilor, a dezechilibrelor economice și a producției interne reduse. Georgescu susține că aceste probleme pot face ca vulnerabilitatea țării să crească în perioada următoare.
Critici la adresa taxării și a evaziunii fiscale
Un alt punct abordat de Călin Georgescu a fost legat de nivelul taxării și de pierderile generate de evaziunea fiscală. Acesta a susținut că o parte importantă din TVA nu ajunge la bugetul statului, iar soluția nu ar fi creșterea taxelor, ci dezvoltarea producției interne.
„O mare parte din TVA, care și așa a crescut excesiv, nu ajunge la buget. Practic, se pierd zeci de miliarde anual. Problema nu este doar că se taxează iresponsabil, ci cât se pierde prin evaziune fiscală. Un guvern care și-ar iubi poporul nu taxează mai mult, ci produce mai mult. Pentru că prosperitatea unei națiuni vine din capacitatea ei de a produce intern și de a se autofinanța”, a transmis Georgescu.
Călin Georgescu se opune vânzării activelor strategice
Fostul candidat la prezidențiale a criticat și ideea vânzării unor active strategice ale statului român către investitori privați. El a menționat porturi, aeroporturi și companii din domeniul energetic, susținând că acestea aparțin poporului român și trebuie păstrate pentru generațiile viitoare.
Printre exemplele enumerate s-au aflat Aeroportul Otopeni, Portul Constanța, Hidroelectrica și Salrom.
„Se aude foarte des cu vocea iresponsabilității că se dorește vânzarea unor active strategice ale statului român. Porturi, aeroporturi, companii energetice, cum ar fi Regia Autonomă Aeroportul Otopeni, Portul Constanța, Hidroelectrica, Salrom. Vreau să precizez: toate aceste active sunt deținute de poporul român, sunt pentru poporul român, construite pentru următoarele generații, care produc venituri pe termen lung și țin în picioare economia. Odată vândute, nu mai vin venituri. Odată vândute, nu mai avem țară, să fie foarte clar”, a declarat Georgescu.
„Eu nu renunț și nu cedez”
Călin Georgescu și-a încheiat mesajul cu un apel la demnitate, rezistență și unitate. Acesta a transmis că, în opinia sa, demnitatea nu poate fi negociată și că românii trebuie să rămână ancorați în valorile pe care le consideră fundamentale.
„Toate acestea nu sunt întâmplări. O greșeală care se repetă nu mai este greșeală. Există, de acest motiv, o limită care spune așa: demnitatea nu se negociază și nu se privatizează. Noi avem un răspuns foarte simplu – forța noastră este că nu renunțăm. Eu nu renunț și nu cedez. Și să stăm fermi în valorile care ne-au ținut uniți și ne-au făcut puternici: Dumnezeu, patrie, familie, onoare”, a afirmat el.
La final, Georgescu a susținut că România dispune de resurse, oameni și putere, însă nu ar avea, în prezent, un guvern pe măsura potențialului său.