HomeStiriȘtire de ULTIMĂ ORĂ! Bărbatul suspectat în cazul m0rții Alisiei a fost...

Știre de ULTIMĂ ORĂ! Bărbatul suspectat în cazul m0rții Alisiei a fost…

-

Bărbatul de 39 de ani suspectat că ar fi ucis-o pe Alisia, tânăra de 18 ani aflată în practică la o fermă zootehnică din județul Bihor, a fost arestat preventiv. Cazul a cutremurat opinia publică, mai ales după ce anchetatorii au stabilit că principalul suspect, Bóné József-Zsolt, fusese condamnat anterior tot pentru omor.

Presupusul ucigaș al Aliciei, arestat preventiv

Tânăra de 18 ani a fost găsită fără viață într-un lan de rapiță, în apropierea localității Parhida, comuna Tămășeu, județul Bihor. Alisia se afla în practică școlară la o fermă din zonă, iar dispariția ei a fost semnalată de tatăl acesteia, după ce fata nu a mai răspuns la telefon.

Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, polițiștii au fost sesizați vineri, în jurul orei 11:45, printr-un apel la 112. Tatăl fetei a anunțat că fiica sa, aflată la ferma din Parhida, nu mai poate fi contactată.

În urma căutărilor, polițiștii, împreună cu proprietarul fermei, au descoperit trupul neînsuflețit al tinerei într-un lan de rapiță, în extravilanul localității. Fata prezenta urme de tăiere și înțepare în zona gâtului.

Procurorii: victima ar fi fost lovită de mai multe ori cu un cuțit

Anchetatorii susțin că, din primele cercetări, există suspiciunea rezonabilă că bărbatul de 39 de ani ar fi atacat-o pe tânără cu un cuțit.

„Din cercetările efectuate în cauză până la acest moment, a rezultat bănuiala rezonabilă că inculpatul J., condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, în data de 08.05.2026, în jurul orei 11.00, în timp ce se afla în extravilanul localităţii Parhida, com. Tămăşeu, jud. Bihor, i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu un cuţit în zona gâtului, cauzându-i mai multe plăgi tăiat-înţepate care au condus la decesul acesteia”, au transmis procurorii.

Bărbatul este cercetat pentru omor calificat

În acest dosar, procurorii au cerut arestarea preventivă a suspectului pentru 30 de zile. Propunerea a fost admisă sâmbătă de Tribunalul Bihor, astfel că bărbatul a ajuns în arest preventiv.

Acesta este cercetat pentru omor calificat, faptă prevăzută de articolele 188-189, alineatul 1, litera e) din Codul penal.

Ancheta este derulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, prin Serviciul de Investigații Criminale.

Moartea Alisiei a provocat o profundă emoție, iar detaliile cazului au ridicat numeroase întrebări, mai ales în contextul în care suspectul era recidivist și fusese condamnat anterior pentru o faptă similară.

Recomandate

Ultimele postări