Cazul dramatic al Alisiei, adolescenta de 18 ani ucisă pe un câmp din Bihor, continuă să provoace durere și revoltă. Pe măsură ce ancheta avansează, ies la iveală detalii tot mai greu de suportat pentru familia tinerei, care încearcă să înțeleagă cum s-a putut ajunge la o asemenea tragedie.
Ce s-a întâmplat la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă în Bihor. Mărturii sfâșietoare ale tatălui vitreg și noi întrebări în anchetă
În spatele imaginilor de la înmormântare se ascunde o dramă profundă. Tatăl vitreg al Alisiei, bărbatul care a crescut-o de la vârsta de șase ani și pe care fata îl numea „tată”, a făcut mărturisiri dureroase despre legătura lor, despre familia distrusă de pierderea ei și despre lucrurile aflate abia după moartea adolescentei.
Acesta a povestit că, după tragedie, a descoperit că Alisia păstra legătura cu tatăl ei biologic. Bărbatul ar fi venit la înmormântare și atunci le-ar fi spus familiei că fata îl suna, inclusiv pentru a întreba de frățiorul ei mai mic, copilul tatălui biologic dintr-o altă căsătorie:
„După moartea ei, am aflat de la tatăl biologic că Alisia ținea legătura cu el. A venit la înmormântare și ne-a spus asta. Ea nu ne spusese niciodată, deși noi nu i-am interzis niciodată să vorbească cu el. Nici lui nu i-am interzis să o vadă. Are și un frățior de aproape doi ani din a doua căsătorie a tatălui biologic, iar ea îl suna des să întrebe de copil.
Totuși, de când Alisia locuiește cu mine, de la șase ani, tatăl biologic nu a venit aproape niciodată să o vadă, deși stă la doar 40-45 de kilometri distanță. Ea mă respecta și îmi spunea „tată”, fără ca eu să îi cer asta vreodată. De aceea durerea este atât de mare. Când am cunoscut-o pe soția mea, Alisia a venit direct la mine și m-a prins de mână. Sentimentul acela nu poate fi descris.”
Tatăl vitreg spune că Alisia nu le vorbise niciodată despre aceste discuții, deși nimeni din familie nu îi interzisese să țină legătura cu tatăl ei natural. Dimpotrivă, susține acesta, fata era liberă să îl contacteze și să îl vadă.
„Ea mă respecta și îmi spunea tată”
Bărbatul a mărturisit că durerea este cu atât mai mare cu cât Alisia a crescut alături de el de la o vârstă fragedă. Spune că fata l-a acceptat imediat în viața ei și că, fără să îi ceară vreodată acest lucru, a început să îi spună „tată”.
Tatăl vitreg susține că tatăl biologic al Alisiei locuia la doar câteva zeci de kilometri distanță, dar în toți acești ani nu s-ar fi implicat cu adevărat în viața fetei. Potrivit mărturiei sale, acesta nu ar fi venit aproape niciodată să o vadă și nu ar fi contribuit constant nici financiar.
Bărbatul spune că mama Alisiei se gândise la un moment dat să îl acționeze în instanță pentru neplata pensiei alimentare, însă el ar fi fost cel care a sfătuit-o să renunțe. A preferat, spune el, să muncească mai mult pentru copil, decât să transforme situația într-un conflict:
„Noi nu i-am interzis niciodată tatălui biologic să o vadă pe Alisia. Doar că nu i-a păsat. În 12 ani nu i-a cumpărat nici măcar o ciocolată. Soția mea voia să îl dea în judecată pentru că nu plătea regulat nici pensia alimentară. Mai trimitea din când în când câte ceva, dar nici măcar cei 160 de lei nu îi dădea constant. Eu i-am spus soției să nu îl dea în judecată. Dacă așa a ales el să fie, asta este. Mai bine muncesc eu o oră sau două în plus.”
Familia, sfâșiată de durere
Pierderea Alisiei a lăsat familia fără putere. Tatăl vitreg spune că el și soția lui sunt distruși și că încearcă să reziste doar pentru fetița lor de șapte ani, care are nevoie de sprijinul lor.
Bărbatul a vorbit cu durere despre viitorul pe care îl pregătiseră pentru Alisia. Familia îi rezervase chiar și un loc lângă casă, unde fata ar fi putut, într-o zi, să își construiască propria locuință și să își întemeieze o familie.
Acum, toate aceste planuri s-au spulberat. Tatăl vitreg spune că ar fi preferat să piardă tot ce avea, inclusiv casa, decât să treacă printr-o asemenea tragedie. Pentru el, moartea Alisiei este o rană care nu poate fi descrisă în cuvinte:
„Noi suntem distruși. Nu mai avem lacrimi. Mai avem doar fetița de șapte ani și încercăm să rezistăm pentru ea. Eu trebuie să îi dau putere soției mele și să salvez ce ne-a mai rămas.
Nimic nu mai contează acum. Mai bine ardea toată casa și rămâneam fără nimic decât să ni se întâmple asta. Eu împlinesc 42 de ani și sunt tatăl ei vitreg, dar mai bine pățeam eu ceva decât fata. Eu mi-am trăit viața. Ea avea tot viitorul înainte. Îi pregătisem chiar și un loc lângă noi, ca să își poată face o casă și o familie. Mai vorbea cu băieți, ca orice fată de vârsta ei, dar nu știam să aibă vreo relație.”
Noi semne de întrebare în jurul tragediei
Pe lângă durerea uriașă, familia este revoltată și de modul în care ar fi reacționat patronul fermei unde lucra presupusul criminal. Tatăl vitreg al Alisiei susține că acesta, deși îi era apropiat, nu l-ar fi anunțat imediat despre cele întâmplate și nu ar fi acționat suficient de rapid.
Bărbatul afirmă că tragedia s-ar fi produs pe 8 mai, însă patronul l-ar fi sunat abia a doua zi, aproape după 24 de ore. Din acest motiv, spune el, nu a mai vrut să vorbească cu acesta și i-a transmis să nu vină la înmormântare, pentru că prezența lui ar fi adus și mai multă durere familiei.
Tatăl fetei consideră că, dacă bărbatul ar fi știut anumite lucruri sau ar fi primit informații îngrijorătoare, ar fi trebuit să sune imediat la 112 sau măcar să anunțe familia:
„Tragedia s-a întâmplat pe 8 mai, iar Ovidiu m-a sunat abia pe 9 mai, la ora 11:50, după aproape 24 de ore. Nu i-am mai răspuns la telefon. Eu am considerat că, dacă îți ești prieten și om al lui Dumnezeu, cum spune și el că este, trebuia să vină aici, la noi, să ne spună măcar sincere condoleanțe. Sau, când am mers la INML a doua zi, trebuia să fie primul lângă mine, pentru că a fost ca fratele meu.
După 24 de ore, nu mai aveam ce să discut cu el. I-am transmis și printr-un prieten să nu vină la înmormântare, pentru că ne-ar fi provocat și mai multă durere. Putea să vină măcar la poartă. Stăm la doar 300-400 de metri unul de altul. Dacă eu sunt un om drept și știu că sunt nevinovat, mă duc în fața oricui și îmi spun povestea. Eu nu îl judec și nu îl acuz, pentru asta sunt autoritățile.
Dar îl consider vinovat moral pentru faptul că, atunci când a aflat de la dirigintă, nu a sunat la 112. A ieșit pe câmp, a văzut că fata nu este acolo, iar ciobănița îi spusese deja că individul o târa pe fată. Avea obligația să anunțe autoritățile sau măcar pe mine.”
Familia vorbește despre o vină morală
Tatăl vitreg nu spune că îl acuză direct pe patronul fermei, precizând că autoritățile sunt cele care trebuie să stabilească responsabilitățile. Totuși, el consideră că există o vină morală, dacă anumite semnale au fost ignorate înainte ca tragedia să se producă.
Acesta susține că existau informații potrivit cărora presupusul criminal ar fi încercat să se apropie de Alisia încă dinaintea crimei. Familia se întreabă acum de ce nimeni nu i-a avertizat, dacă aceste lucruri erau observate de cei din jur:
„Dacă au observat asta încă din 7 mai, de ce nu l-au anunțat pe patronul fermei? Și de ce nouă nu ne-au spus nimic? Nu pot spune că Alisia nu a vorbit niciodată cu el, dar din toate semnele pe care le avem reiese clar că nu voia o relație cu el.”
Bărbatul spune că nu poate afirma că Alisia nu vorbise niciodată cu individul suspectat, dar este convins că fata nu își dorea o relație cu acesta. Din perspectiva familiei, toate semnele ar indica faptul că adolescenta nu voia să se apropie de el.
Ancheta se complică
Cazul Alisiei rămâne unul extrem de dureros, iar noile mărturii aduc și mai multe întrebări. Familia vrea să afle dacă tragedia putea fi prevenită, dacă cineva a observat semnale de alarmă și de ce nu au fost anunțate autoritățile mai devreme.
În timp ce anchetatorii încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat în ziua crimei, familia tinerei trăiește cu o durere imposibil de măsurat. Alisia, fata crescută cu dragoste de la șase ani de omul pe care îl numea „tată”, avea toată viața înainte.
Moartea ei a lăsat în urmă o familie distrusă, o comunitate șocată și un dosar care ridică tot mai multe semne de întrebare.