Târgu Jiu, zguduit de o triplă tragedie. Alexandru Marinescu, cel care și-a ucis fratele și bunica, apoi și-a pus capăt zilelor, era un artist apreciat, care suferea de…

O tragedie cumplită a zguduit municipiul Târgu Jiu, după ce trei persoane au fost găsite fără viață într-un apartament. Este vorba despre o femeie de 83 de ani și cei doi nepoți ai săi, în vârstă de 39 și 40 de ani. Toți prezentau urme de violență pe corp, iar primele informații indică un scenariu dramatic: unul dintre nepoți, Alexandru Marinescu, și-ar fi ucis bunica și fratele, după care și-ar fi luat viața.

Alarma a fost dată de vecini, îngrijorați că femeia de 83 de ani nu mai răspundea la telefon de-a lungul întregii zile. Situația era cu atât mai alarmantă cu cât, potrivit celor care locuiau în apropiere, în apartament existau frecvent certuri și tensiuni.

Polițiștii au fost chemați la fața locului printr-un apel la 112. Pentru că nimeni nu răspundea la ușă, oamenii legii, împreună cu pompierii, au fost nevoiți să forțeze intrarea în apartament. În interior au descoperit o scenă cutremurătoare: trei persoane decedate, o femeie în vârstă și cei doi nepoți ai săi.

Reprezentanții IPJ Gorj au transmis că polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, alături de pompierii ISU Gorj, s-au deplasat la adresa indicată pentru verificări. În apartament au fost găsite trupurile neînsuflețite ale femeii de 83 de ani și ale celor doi bărbați, de 39 și 40 de ani, toate prezentând urme de violență.

La fața locului au ajuns imediat echipe operative formate din polițiști de investigații criminale, criminaliști și procurorul competent, pentru cercetări și pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Autoritățile au mai precizat că, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, în zonă au fost mobilizate efective suplimentare de poliție și jandarmerie. Potrivit primelor informații transmise oficial, nu existau indicii care să arate un pericol pentru populație, iar cetățenii au fost îndemnați să rămână calmi și să se informeze doar din surse oficiale.

Un detaliu tulburător este faptul că femeia de 83 de ani ceruse ajutorul poliției cu doar o zi înainte de tragedie. Bătrâna reclamase că ar fi fost amenințată și agresată de propria fiică, în vârstă de 62 de ani. În urma sesizării, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva acesteia.

Ordinul de protecție a fost emis fără monitorizare electronică, întrucât victima ar fi spus că nu se descurcă să folosească dispozitivele necesare. Când polițiștii au mers să îi comunice femeii de 62 de ani măsura dispusă și evacuarea din locuința comună, aceasta plecase deja din apartament.

Femeia de 83 de ani le-a vorbit polițiștilor și despre relația cu cei doi nepoți. Ea ar fi spus că nu are conflicte cu aceștia, însă a menționat că unul dintre ei, Alexandru Marinescu, bărbatul de 39 de ani, i-ar fi adresat cuvinte jignitoare în urmă cu aproximativ două luni.

Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, însă nu a rezultat existența unui pericol iminent. Bătrâna nu a cerut ordin de protecție împotriva nepotului și nu a depus plângere. IPJ Gorj a precizat că, anterior, nu fuseseră sesizate fapte de violență fizică între femeie și cei doi nepoți.

Vecinii spun însă că tensiunile din familie erau vechi. O femeie care locuiește în zonă a povestit că certurile ar fi început după moartea soțului bătrânei, în urmă cu aproximativ 13 ani, și că scandalurile se repetau frecvent.

Aceasta a susținut că bătrâna își iubea nepoții și îi proteja, deși ar fi existat episoade violente în locuință. Vecina a povestit că femeii i-ar fi fost distruse ușa, frigiderul și geamurile, dar că nu și-a imaginat niciodată că situația se va sfârși atât de tragic.

Principalul suspect în acest caz este Alexandru Marinescu, în vârstă de 39 de ani. Bărbatul era cunoscut în Târgu Jiu ca pictor și tatuator, fiind absolvent al Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara. În mediul artistic, acesta era apreciat atât în Gorj, cât și în afara țării.

Apropiații spun că Alexandru Marinescu ar fi trecut printr-o perioadă dificilă după divorțul de soția sa și ar fi suferit de depresie. Surse din anchetă susțin că acesta ar fi avut în trecut probleme psihice și ar fi fost internat într-un spital de psihiatrie.

Vecinii au povestit că, în ultima perioadă, comportamentul bărbatului devenise tot mai ciudat. În zonă se vorbea și despre faptul că acesta ar fi consumat substanțe interzise. Potrivit unor informații apărute în presa locală, pe piept ar fi avut tatuat cuvântul „Lucifer”, iar camera în care locuia ar fi fost amenajată într-un mod care i-a șocat pe anchetatori.

Fratele său, Vlad Marinescu, în vârstă de 40 de ani, revenise recent din străinătate pentru a fi alături de familie și pentru a-și ajuta bunica. Acesta lucra la un magazin local și, potrivit celor care îl cunoșteau, încerca să își sprijine familia în perioada dificilă prin care trecea.

Tragedia ar fi avut loc pe fondul unui conflict familial izbucnit miercuri seară, în apartamentul din Târgu Jiu. Anchetatorii încearcă acum să stabilească exact ce s-a întâmplat înainte ca Alexandru Marinescu să recurgă la gestul extrem și care au fost cauzele care au dus la această dramă de neimaginat.

Breaking News
Recomandate