Prima reacție a Statelor Unite după incidentul din Galați. Ambasada SUA transmite un mesaj ferm pentru România
Ambasada Statelor Unite la București a reacționat vineri, 29 mai, după incidentul grav produs la Galați, unde o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României și s-a prăbușit peste un bloc de locuințe.
Mesajul a fost transmis prin intermediul platformei X, unde Ambasada SUA la București a repostat declarația ambasadorului Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker. Oficialul american a condamnat incursiunea dronei rusești pe teritoriul României și a transmis solidaritate față de țara noastră.
Aceasta este prima reacție oficială venită din partea Statelor Unite după evenimentul de la Galați, un incident care a provocat îngrijorare atât în România, cât și la nivelul aliaților NATO.
Ambasadorul SUA la NATO a transmis că Statele Unite sunt alături de România, stat membru al Alianței Nord-Atlantice, și a condamnat ceea ce a numit o încălcare iresponsabilă a teritoriului românesc.
„Suntem alături de România, aliatul nostru NATO, și condamnăm această încălcare iresponsabilă a teritoriului său. Gândurile noastre se îndreaptă către răniții din Galați. Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO”, a transmis Matthew Whitaker pe X, mesaj redistribuit și de Ambasada SUA la București.
Declarația oficialului american vine într-un moment de tensiune ridicată, după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din Galați, provocând pagube materiale și rănirea a două persoane.
În urma incidentului, o femeie de 53 de ani și un băiat de 14 ani au fost transportați la spital. Cei doi sunt internați, iar medicii le monitorizează starea. Potrivit informațiilor transmise de autorități, starea lor este stabilă.
Mesajul Statelor Unite confirmă sprijinul Washingtonului pentru România și reafirmă angajamentul NATO privind apărarea teritoriului statelor membre. Incidentul de la Galați este tratat cu maximă seriozitate de aliați, mai ales în contextul războiului din Ucraina și al riscurilor tot mai mari din zona Mării Negre.
