HomeStiriȘ0C la Zilele Orașului! Un copil de 2 ani și-a pierdut viața....

Ș0C la Zilele Orașului! Un copil de 2 ani și-a pierdut viața. Se afla pe tobogan și…

-

Tragedie cumplită la Satu Mare, în timpul evenimentelor organizate de Zilele Orașului. Un băiețel de aproximativ doi ani și-a pierdut viața după un accident petrecut pe un tobogan gonflabil amenajat într-un spațiu de joacă.

Incidentul s-a produs vineri, 29 mai, într-o zonă din centrul orașului, unde copilul se afla la joacă împreună cu alți micuți. Potrivit primelor informații, copiii s-ar fi ciocnit în timpul jocului, însă circumstanțele exacte ale tragediei urmează să fie stabilite de anchetatori.

După momentul impactului, tatăl copilului l-a luat imediat în brațe și a așteptat sosirea echipajelor medicale. La fața locului au ajuns de urgență medicii, care au constatat că băiețelul se afla în stop cardiorespirator.

Au urmat minute dramatice pentru familie și pentru toți cei prezenți. Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze timp de aproximativ 80 de minute, însă, din nefericire, eforturile lor nu au reușit să îi salveze viața.

La locul tragediei au ajuns și mai multe echipaje de poliție. Trupul neînsuflețit al copilului a fost transportat la Prosectura Spitalului Județean, unde urmează să fie efectuată necropsia. Medicii legiști vor stabili cauza exactă a morții și leziunile care au dus la acest deznodământ tragic.

În urma incidentului, Primăria Satu Mare a transmis un mesaj public și a anunțat că toate caruselele și spațiile de joacă din zonele dedicate evenimentului au fost oprite.

Autoritățile locale au precizat, de asemenea, că pe viitor astfel de atracții nu vor mai fi permise în cadrul manifestărilor organizate de municipalitate.

„Primăria Satu Mare a decis ca, de Ziua Orașului, toate caruselele și locurile de joacă din locațiile dedicate evenimentului să fie oprite. Mai mult, pe viitor, acest tip de divertisment va fi eliminat complet”, au transmis reprezentanții instituției.

Cazul a provocat un val de emoție și revoltă, iar ancheta urmează să stabilească exact cum s-a produs accidentul și dacă au fost respectate toate măsurile de siguranță.

Recomandate

Ultimele postări