Sanda Țăranu, una dintre cele mai elegante și respectate prezențe din istoria Televiziunii Române, s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani. Timp de aproape patru decenii, numele, vocea și imaginea ei au fost legate de televiziunea publică, iar pentru milioane de români a rămas una dintre figurile emblematice ale micului ecran.
Pentru generații întregi, Sanda Țăranu nu a fost doar o crainică TV, ci o prezență familiară, calmă și rafinată, care intra în casele oamenilor cu o naturalețe aparte. A fost una dintre acele voci care au construit memoria afectivă a televiziunii românești, într-o vreme în care aparițiile de pe ecran aveau o greutate uriașă, iar publicul ajungea să se atașeze profund de cei pe care îi vedea seară de seară.
Drumul ei către televiziune nu a fost însă unul previzibil. Puțini știu că Sanda Țăranu nu a pornit inițial spre lumea artistică. Născută în anul 1938, aceasta a urmat mai întâi cursurile Facultății de Chimie Industrială. După trei ani, a înțeles însă că adevărata ei chemare era alta și a decis să își schimbe complet direcția.
A renunțat la Politehnică și s-a înscris la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care l-a absolvit în 1963. În același an a început colaborarea cu Televiziunea Română, instituție de care destinul ei profesional avea să fie legat vreme de aproape 40 de ani.
Într-o perioadă în care televiziunea din România era încă la început, Sanda Țăranu s-a remarcat rapid prin dicție impecabilă, eleganță, seriozitate și o prezență care inspira încredere. Nu avea nevoie de gesturi spectaculoase sau de cuvinte mari pentru a capta atenția. Felul ei de a se adresa publicului era suficient pentru a rămâne în memoria telespectatorilor.
În anii ’60, ’70 și ’80, crainicii TV aveau un rol esențial. Ei prezentau programele, făceau legătura între emisiuni și deveneau, în timp, chipuri reprezentative pentru televiziune. Sanda Țăranu a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate crainice ale acelor vremuri.
Stilul ei sobru, vocea caldă și modul echilibrat de a vorbi au transformat-o într-o figură ușor de recunoscut. Pentru milioane de români, numele său a ajuns să fie asociat cu Televiziunea Română, mai ales într-o perioadă în care existau puține programe, iar fețele de pe micul ecran deveneau repere naționale.
Una dintre cele mai puternice amintiri legate de Sanda Țăranu rămâne vocea sa de la „Teleenciclopedia”, una dintre cele mai longevive și iubite emisiuni din România. Înainte ca internetul și platformele moderne să schimbe complet accesul la informație, „Teleenciclopedia” era pentru mulți români o fereastră către lume.
Prin documentarele difuzate acolo, publicul descoperea povești despre natură, istorie, civilizații, cultură și locuri îndepărtate. Vocea Sandei Țăranu a devenit parte din acest ritual săptămânal. Avea o claritate aparte, o căldură discretă și o eleganță care făceau ca fiecare poveste spusă să capete profunzime.
Dincolo de imaginea impecabilă de pe ecran, viața Sandei Țăranu a avut și momente grele, despre care ea a vorbit cu sinceritate în ultimii ani. Una dintre cele mai dificile perioade a fost cea din anii ’80, când programul Televiziunii Române a fost redus drastic.
Pentru o persoană care își dedicase viața acestei meserii, imposibilitatea de a lucra așa cum fusese obișnuită a fost o lovitură puternică. Sanda Țăranu a mărturisit că acea perioadă a afectat-o profund și că a trecut printr-o depresie severă.
Ea povestea că, după ce programul televiziunii a ajuns să fie redus la doar câteva ore, nu mai putea să își exercite profesia în adevăratul sens al cuvântului. Nu își dorea să apară pe ecran cu orice preț, doar pentru a spune câteva formule de introducere. Pentru ea, televiziunea era o meserie făcută cu responsabilitate, nu o simplă prezență în fața camerei.
Această frustrare profundă și imposibilitatea de a-și continua activitatea în felul în care o făcuse ani întregi au dus-o într-un punct critic. Sanda Țăranu a povestit că a căzut într-o depresie puternică și că nu s-a prefăcut niciodată că este bolnavă. Dimpotrivă, a fost conștientă de ceea ce i se întâmpla și a ales să ceară ajutor.
A ajuns astfel la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București, cunoscut de mulți drept Spitalul 9. Acolo, medicii au decis internarea imediată. Mai târziu, fosta crainică avea să spună că acea decizie a fost una bună, pentru că în spital a înțeles cât de grav ar fi putut deveni totul dacă boala s-ar fi agravat.
În timpul internării, Sanda Țăranu a trăit un episod care a marcat-o profund. Prezența ei în spital a fost aflată de alte paciente, iar unele dintre acestea au venit la salonul ei pentru a o vedea. Nu voiau autografe și nici conversații sofisticate. Își doreau doar să audă de la ea acele cuvinte simple, rostite cândva la televizor: „Noapte bună”.
Fosta crainică și-a amintit cu emoție că femeile i-au spus că nu puteau dormi aproape deloc și că poate, dacă ea le-ar fi spus „noapte bună” așa cum o făcea pe micul ecran, ar fi reușit să se liniștească. Momentul a impresionat-o enorm.
Sanda Țăranu le-a promis că va sta de vorbă cu ele, că le va asculta și că le va spune acele cuvinte dacă asta le aducea puțină pace. Episodul a arătat cât de puternică era legătura dintre ea și public, dar și cât de mult putea conta o voce familiară pentru oameni aflați în suferință.
După externare, Sanda Țăranu nu a revenit imediat în fața camerelor de filmat. Medicii au găsit o soluție prin care să rămână în televiziune, dar într-un alt compartiment. Astfel, a lucrat timp de aproape cinci ani în regia de montaj, un serviciu care presupunea tot o activitate artistică, dar fără expunerea directă de pe ecran.
În acea perioadă, publicul îi putea auzi în continuare vocea, inclusiv la „Teleenciclopedia”, însă ea nu mai apărea în imagine. Era un compromis care îi permitea să rămână aproape de meserie, dar fără presiunea apariției pe micul ecran.
După Revoluție, i s-a propus să revină în fața camerelor, însă a refuzat. Sanda Țăranu a explicat că știa foarte bine ce risc presupunea acest lucru pentru sănătatea ei. Se temea că o întoarcere pe post ar fi putut să o ducă din nou în aceeași stare dificilă.
Chiar și atunci când i s-a spus că refuzul ar putea avea consecințe asupra salariului, a ales să își protejeze sănătatea. Pentru ea, liniștea interioară devenise mai importantă decât orice apariție publică. A înțeles că, uneori, retragerea nu este o formă de slăbiciune, ci o dovadă de luciditate și grijă față de propria viață.
După retragerea din televiziune, Sanda Țăranu a ales discreția. Nu a căutat scandaluri, nu a dorit expunere mondenă și nu și-a transformat trecutul într-un spectacol public. A preferat să rămână în memoria oamenilor așa cum fusese cunoscută: elegantă, caldă, demnă și profund legată de istoria Televiziunii Române.
Pentru mulți români, Sanda Țăranu va rămâne vocea care a însoțit serile de altădată, chipul calm care anunța programele TV și una dintre cele mai distinse prezențe ale televiziunii publice. Destinul ei a fost marcat de succes, sensibilitate, discreție și încercări grele, dar și de o legătură rară cu publicul care nu a uitat-o niciodată.