În urmă cu cincizeci de ani, Andrés Bores Saavedra a adus în Spania aproape 4.400 de kilograme de Procambarus clarkii, cunoscut drept racul roșu de mlaștină. Ideea era să se dezvolte o activitate de acvacultură controlată, valorificând ritmul rapid de creștere al crustaceului. Primele exemplare au fost plasate în iazuri construite lângă La Puebla del Río, dar realitatea a evoluat rapid într-o invazie ecologică extinsă.
Adaptări care au favorizat invazia
Racul roșu posedă trăsături care i-au permis să iasă învingător în fața unor bariere anticipate: capacitatea de a se deplasa pe uscat, obiceiul de a săpa galerii adânci (peste 90 cm conform observațiilor) și toleranța la perioade de secetă sau la ape cu oxigen foarte scăzut. Inundațiile sezoniere din bazinul Guadalquivir au facilitat dispersia animalelor din iazuri către rețeaua de canale, orezării şi zonele umede din vecinătatea Parcului Național Doñana.
Impactul asupra faunei și a ecosistemelor
Specia introdusă a purtat cu ea și un agent patogen, ciuperca Aphanomyces astaci, la care racii din Louisiana sunt imuni. Aceasta a precipitat declinul dramatic al racului local cu gheare albe (Austropotamobius pallipes), aproape dispărut din bazinul Guadalquivir în câțiva ani. În plus, comportamentul omnivor şi agresiv al racului roșu a dus la degradarea vegetației subacvatice, diminuând adăposturile şi resursele pentru pești şi nevertebrate indigene.
Galerii sapate de crustacee au compromis, de asemenea, integritatea digurilor folosite în orezării, ceea ce a cauzat pierderi de apă în sistemele de irigaţii. În consecinţă, lanțurile trofice şi funcțiile ecosistemice locale au fost afectate pe termen lung.
O adaptare a naturii și o schimbare economică
Răspunsul natural a inclus modificări în dieta unor specii de păsări: stârcul cenușiu, lopătarul eurasiatic şi acvila imperială spaniolă au început să valorifice abundenţa nou creată, consumând raci în perioade critice. În paralel, populațiile umane din zonă au găsit o modalitate de a transforma problema în resursă economică.
Localitatea Isla Mayor, din provincia Sevilla, s-a transformat într-un centru important de recoltare şi procesare a racului roșu. Din anii 1980 s-a dezvoltat o industrie comercială care exportă anual cantități semnificative de crustacee către pieţe din alte ţări, oferind mijloace de trai pentru sute de familii din regiune.
Tensiuni legislative și concluzii științifice
În 2016 Curtea Supremă a Spaniei a inclus racul roșu pe lista speciilor invazive, interzicând comercializarea şi deţinerea exemplarelor vii. Reacţia comunităţilor afectate a determinat apoi modificări legislative: parlamentul spaniol a permis continuarea pescuitului comercial, sub regimuri sanitare stricte, pentru a proteja mijloacele de existenţă locale.
La o jumătate de secol de la introducere, oamenii de ştiinţă consideră că eradicarea racului roşu din bazinul Guadalquivir nu mai este fezabilă din punct de vedere tehnic. Cazul rămâne un exemplu ilustrativ despre consecinţele intervenţiilor umane în ecosisteme și despre dilemele care apar atunci când soluţiile economice şi cele ecologice intră în conflict.
Sursa informațiilor: www.libertatea.ro