A cucerit inimile femeilor din întreaga lume cu rolurile lui din „Sărmana Maria”, „Esmeralda” și „Stăpână” și a trăit o frumoasă poveste de iubire Thalia!

Transformarea fizică a actorului Fernando Colunga continuă să atragă atenția. În anii ’90, acesta era unul dintre cei mai populari actori de telenovele din Mexic, având la activ numeroase premii, inclusiv pentru cel mai bun actor principal.

După o carieră de succes, Colunga (57 de ani) a decis să se retragă temporar în 2012, după rolul din telenovela „Pasión y Poder”. A fost tăcere în ceea ce-l privește, până când a revenit pe Netflix cu serialul „Secretul familiei Greco”, în care joacă rolul unui mafiot.

Recent, au apărut speculații cu privire la posibile intervenții chirurgicale, deoarece mulți susțin că aspectul său s-a schimbat semnificativ. O fotografie recentă, în care apare alături de Gabriela Spanic și Marcelo Buque, a stârnit aceste zvonuri. Cei trei s-au reîntâlnit la Televisa, la 26 de ani după premiera telenovelei „Usurpadora”.

Producătoarea Carla Estrada a comentat aceste speculații, menționând că nu știe dacă Fernando a optat pentru vreo procedură estetică, dar a adăugat că „nu este nimic greșit în a ajuta natura”.

În ceea ce privește averea sa, Fernando Colunga, care locuiește în Miami, are o valoare estimată de aproximativ 5 milioane de dolari, provenind în mare parte din telenovelele sale anterioare. De exemplu, pentru telenovela „María la del Barrio”, el ar fi câștigat în jur de 47.000 de dolari pe lună, iar acum, conform surselor, ar putea câștiga aproximativ 87.000 de dolari lunar.

De asemenea, Fernando Colunga ar putea deveni tată. Actorul, cunoscut pentru rolurile sale din telenovele precum „Esmeralda” și „Amor real”, a stârnit interesul fanilor cu vestea că așteaptă un copil cu actrița Blanca Soto. Cei doi au fost împreună acum un deceniu, când au jucat în telenovela „Porque el amor manda”, și au păstrat o relație discretă în viața reală. Recent, Colunga a lăsat să se înțeleagă că va deveni tată, dar a evitat să ofere detalii suplimentare. Informația a fost confirmată și de Javier Ceriani în cadrul emisiunii „Chisme no Like”, menționând că Blanca Soto urmează controale medicale într-o clinică din Miami, locul unde a aflat că este însărcinată.

Leave a Comment