La doar 14 ani, Nadia Comăneci a intrat în istoria sportului mondial, devenind prima gimnastă din lume care a obținut nota maximă de 10 la Jocurile Olimpice din Montreal, în 1976. Supranumită „Zeița de la Montreal”, performanța sa a impresionat nu doar lumea sportului, ci și pe conducătorii de stat din România. Nicolae Ceaușescu, liderul regimului comunist de la acea vreme, a recunoscut imediat importanța acestei reușite și a decis să o recompenseze pe tânăra sportivă într-un mod special, prin acordarea a două distincții de stat și o sumă considerabilă de bani.
**Prima gimnastă cu nota 10 din istorie**
Performanța Nadiei Comăneci a fost revoluționară. La Jocurile Olimpice din 1976, în timpul unui exercițiu la paralele, gimnasta româncă a executat totul impecabil, atât de perfect încât scorul afișat a fost confuz pentru cei prezenți. Afișajul electronic de atunci nu putea afișa nota 10 complet, astfel că a fost afișată nota „1.00”. Însă lumea sportului a înțeles rapid că asistau la un moment istoric: Nadia Comăneci primise primul 10 perfect din istoria gimnasticii.
Acest moment a deschis calea către o carieră marcată de excelență. De-a lungul Olimpiadei de la Montreal, Nadia a obținut alte șase note de 10, stabilind un record ce părea imposibil de egalat. Ea a cucerit astfel inimile oamenilor din întreaga lume și a devenit un simbol al perfecțiunii în sport.
**Răsplata oferită de Nicolae Ceaușescu**
Imediat după încheierea Jocurilor Olimpice din 1976, regimul comunist din România a fost profund impresionat de impactul internațional al performanțelor Nadiei Comăneci. În cadrul unei ședințe a Comitetului Politic Executiv al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceaușescu a propus acordarea unor distincții importante sportivei, recunoscându-i astfel meritele nu doar ca sportiv, ci și ca reprezentantă a țării pe scena internațională.
Conform informațiilor din cartea „Nadia și Securitatea”, scrisă de istoricul Stejărel Olaru, Ceaușescu a decis să-i ofere Nadiei titlul de **Erou al Muncii Socialiste** și medalia de aur **„Secera și Ciocanul”**, ambele fiind printre cele mai înalte onoruri acordate de statul român. Deși Leonte Răutu, unul dintre membrii influenți ai partidului, a sugerat că, dată fiind vârsta fragedă a gimnastei, aceste distincții ar putea fi considerate premature, Ceaușescu a insistat că performanța ei excepțională trebuie recunoscută indiferent de vârstă.
Pe lângă aceste onoruri, Nadia Comăneci a fost și recompensată financiar, primind suma de **100.000 de lei**, o sumă extrem de mare pentru acea perioadă. Această decizie a stârnit nemulțumiri în rândul unor membri din conducerea partidului, care considerau că o astfel de recompensă era disproporționată pentru o sportivă de 14 ani. Cu toate acestea, Ceaușescu a fost ferm în decizia sa, considerând că Nadia merită pe deplin aceste onoruri pentru că a adus mândrie României pe plan internațional.
**Impactul și semnificația distincțiilor**
Prin acordarea acestor distincții, regimul comunist a căutat să capitalizeze succesul Nadiei, văzând în ea o oportunitate de a promova imaginea României în străinătate. Nadia Comăneci devenise nu doar un simbol al perfecțiunii în sport, ci și un ambasador neoficial al țării, în contextul în care România căuta să își consolideze poziția pe scena politică internațională.
Este important de menționat că Nadia a fost singura sportivă din perioada comunistă care a primit astfel de distincții și recompense financiare de o asemenea amploare. Deși regimul a încercat să o controleze îndeaproape, Nadia a rămas un model de inspirație pentru generații întregi de gimnaste și sportivi, atât în România, cât și în întreaga lume.
**Concluzie**
Performanțele Nadiei Comăneci de la Jocurile Olimpice din 1976 au fost revoluționare, schimbând pentru totdeauna standardele gimnasticii mondiale. În urma acestor reușite extraordinare, regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu a recunoscut valoarea sportivului, oferindu-i atât distincții de stat, cât și recompense financiare. Nadia Comăneci a devenit astfel nu doar o eroină națională, ci și un simbol al excelenței și perseverenței, rămasă în istorie ca „Zeița de la Montreal”.
