De la scena teatrului la altarul Bisericii, drumul lui Ovidiu Cuncea este unul plin de emoție, credință și alegeri neașteptate
Actor cunoscut și apreciat pe marile scene din București, el a simțit mereu că destinul său nu se rezumă doar la lumina reflectoarelor. Chemarea interioară către Dumnezeu l-a condus, în cele din urmă, spre preoție, fără însă să renunțe la teatrul care l-a consacrat. Astăzi, Ovidiu Cuncea trăiește între două lumi – cea artistică și cea spirituală – demonstrând că pasiunea pentru artă și credința pot coexista și chiar se pot completa reciproc.
Primele semne ale chemării
Încă din copilărie, Ovidiu Cuncea a simțit că viața lui se va construi în jurul a două mari iubiri: Dumnezeu și teatrul. A ales mai întâi să studieze la Facultatea de Teologie din București, iar mai târziu a urmat și Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC), pentru a-și cultiva talentul artistic. Experiențele din copilărie, trăite în biserică, l-au marcat profund.
„Era prima dată când intram în Sfântul Altar. Am vrut să trec prin faţa Sfintei Mese, dar părintele mi-a spus: «Nu, doar preotul poate trece pe acolo». Apoi, în timpul epiclezei, mi-a zis: «Aşază-te în genunchi, acum se pogoară Duhul Sfânt». Lacrimile îmi curgeau necontenit, pentru că simțeam că acolo se petrecea ceva ce nu venea de la oameni. În acea noapte n-am dormit, întrebându-mă ce e cu Dumnezeu și cum pot să-L cunosc mai bine”, mărturisea actorul într-un interviu pentru Formula AS.
Întâlnirea care i-a schimbat viața
Momentul decisiv a venit ani mai târziu, la Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Într-o excursie cu colegii de breaslă, Ovidiu Cuncea a simțit o revelație:
„M-am așezat în genunchi lângă crucea Părintelui Arsenie și am spus: «Părinte, vreau să fiu preot al lui Dumnezeu». Am început să plâng și m-am ascuns de colegii mei, să nu creadă că am vreo suferință. M-am sprijinit de un fag și am plâns până nu am mai avut lacrimi. Atunci am simțit o mângâiere, ca o certitudine că voi fi hirotonit.”
O carieră artistică bogată
Ca actor, Ovidiu Cuncea a lăsat în urmă roluri memorabile pe scena Teatrului Național din București, în spectacole precum „Incognito”, „Dineu cu proști”, „Opera de trei parale” sau „Procesul”. La Teatrul Concordia a strălucit în producții precum „O noapte furtunoasă”, „Divorțul anului” și „Visul unei nopți de vară”.
Deși presa a scris adesea că a renunțat la scenă pentru a deveni preot, artistul a clarificat:
„Nu am renunțat niciodată la teatru. Am făcut Seminarul Teologic, dar și Teatrul, și am considerat că ambele sunt parte din vocația mea. Înainte de fiecare spectacol, îmi fac semnul crucii și Îi cer lui Dumnezeu să mă ajute să transmit lucruri care să atingă inimile oamenilor.”
Credință și umor
Ovidiu Cuncea este un preot atipic, cu un simț al umorului aparte, pe care îl poartă și în viața spirituală. Povestește cu naturalețe despre „mătăniile personalizate” pe care le face dimineața, despre felul în care se roagă cu bucurie și relaxare și despre momentele în care a spus „nu” unor roluri care i-ar fi contrazis credința.
„Mi s-a cerut odată să joc într-o scenă în care trebuia să mă urc pe un falus uriaș. Am refuzat. Știam că acea imagine ar fi circulat mereu și nu aș fi vrut ca oamenii să spună: «Popa Cuncea s-a urcat pe așa ceva».”
O viziune echilibrată asupra lumii
Actorul-preot abordează cu luciditate și sărbători controversate precum Halloween-ul:
„Este o tradiție celtică, transformată de americani într-o sărbătoare comercială. Copiii se bucură de ea, dar pentru mine rămâne o sărbătoare financiară, nu una spirituală. Cred că noi, românii, pierdem prea mult timp criticând obiceiurile altora, în loc să ne promovăm propriile tradiții.”
Un destin dublu – pe scenă și la altar
Astăzi, Ovidiu Cuncea trăiește între două universuri: cel al scenei și cel al Bisericii. Dincolo de rolurile interpretate și de cuvintele rostite la altar, mesajul său este simplu: arta și credința nu se exclud, ci se completează, iar adevărata misiune a unui artist-preot este aceea de a aduce oamenilor lumină, bucurie și încredere.