Avertisment serios pentru bucureșteni: Aerul din Capitală a devenit periculos pentru sănătate
În aceste zile, Bucureștiul se confruntă cu un nivel îngrijorător de poluare, iar aerul a devenit greu de respirat. Potrivit platformelor de monitorizare a calității aerului, nivelul particulelor nocive este alarmant, iar autoritățile trag un semnal de alarmă valabil și pentru următoarele zile.
Conform datelor înregistrate pe 19 iunie 2025, la ora 13:00, indicele de calitate a aerului a atins nivelul 4 din 6, clasificat drept „ridicat”. Acest nivel indică un risc real pentru sănătate, în special pentru persoanele vulnerabile – copii, vârstnici sau persoane cu afecțiuni cronice.
Zone întregi din București și Ilfov, afectate grav
Pe harta de monitorizare, mai multe cartiere din București și localități din Ilfov sunt colorate în galben, portocaliu și roșu, semn clar al depășirii limitelor normale de poluare. Valorile înregistrate sunt alarmante:
- PM10 – 43 µg/m³
- PM2.5 – 33 µg/m³
Aceste particule fine pătrund adânc în sistemul respirator, ajungând până în sânge, unde pot provoca inflamații, complicații respiratorii și boli cronice.
Medicul Tudor Ciuhodaru: „Evitați expunerea! Pot apărea complicații grave”
Contactat de WOWbiz, medicul Tudor Ciuhodaru a lansat un avertisment clar privind pericolele generate de calitatea aerului:
„Persoanele cele mai expuse sunt copiii, vârstnicii și cei cu afecțiuni pulmonare sau cardiace. Poluarea poate declanșa simptome precum rinoree, strănut, iritații oculare și respiratorii, dar și dificultăți de respirație. În cazurile grave, poate duce la complicații neurologice sau cardiovasculare”, a explicat medicul.
Potrivit acestuia, poluanții au un efect coroziv asupra organismului uman, iar inhalarea lor repetată poate slăbi sistemul imunitar și favoriza apariția infecțiilor. Nivelul maxim admis pentru siguranță este de 0.96 mg/m³, însă în Capitală valorile se apropie periculos de această limită.
Aer greu de respirat chiar și în parcuri
În cartiere precum Militari, Rahova, Pipera sau Pantelimon, senzorii de calitate a aerului indică nivelul 4 din 6 – ceea ce înseamnă că aerul este dăunător sănătății și nu este recomandată desfășurarea activităților în aer liber.
Chiar și zonele verzi ale orașului nu mai oferă protecție suficientă, iar aerul încărcat cu praf și particule fine creează un disconfort generalizat.
Recomandările medicilor pentru această perioadă:
- Limitați ieșirile în aer liber, mai ales în timpul zilei
- Evitați zonele cu trafic intens
- Folosiți măști de protecție și purificatoare de aer în locuințe
- Aerisiți doar dimineața devreme sau seara târziu
- Protejați copiii, vârstnicii și bolnavii cronici
Poluarea de astăzi nu este doar un disconfort temporar – ea poate avea efecte serioase pe termen lung asupra sănătății. Așadar, atenție la expunere și la semnalele pe care vi le transmite propriul organism.