HomeStiriBlocaj în primării! Funcționarii au intrat în grevă generală, nemulțumiți de Pachetul...

Blocaj în primării! Funcționarii au intrat în grevă generală, nemulțumiți de Pachetul 2 de măsuri

-

Primăriile din România, în grevă pe termen nedeterminat. Sindicatul SCOR acuză Guvernul că „demolează administrația locală” prin Pachetul 2 de măsuri

După protestele recente din Justiție, valul nemulțumirilor a cuprins și administrațiile locale. Începând de vineri, 29 august 2025, primăriile din România au intrat oficial în grevă pe termen nedeterminat, ca răspuns la Pachetul 2 de măsuri propus de Executiv.

7 săptămâni de negocieri fără rezultat

De mai bine de o lună și jumătate, Sindicatul Național al Comunelor din România (SCOR) s-a aflat la masa discuțiilor cu premierul Ilie Bolojan și cu reprezentanții Guvernului. Negocierile nu au dus însă la niciun compromis, iar sindicaliștii susțin că măsurile impuse „demolează primăriile comunelor și ale orașelor mici” și afectează direct angajații administrației publice locale.

„Ne-am mai certat, am discutat, dar nu s-a ajuns la un acord. Pachetul 2 înseamnă, de fapt, un abuz împotriva salariaților din primării. De aceea am decis să intrăm în grevă pe termen nedeterminat”, a transmis SCOR.

Reforma care lovește în cei mai slab plătiți bugetari

Pachetul 2 de măsuri propune o reducere drastică a personalului din administrația locală. Concret, peste 40.000 de posturi ar urma să fie desființate până la finalul anului 2025. Reforma vizează inclusiv Poliția Locală și presupune diminuarea cu 25% a funcționarilor din primării, după ce în 2024 fusese aplicată deja o reducere de 10%.

„Cu o medie de 9,78 funcționari pe primărie comunală, reducerea cu încă 25% înseamnă că aproape fiecare al treilea salariat va pleca acasă. Și asta în condițiile în care angajații din comune sunt oricum cei mai prost plătiți dintre toți bugetarii”, au explicat sindicaliștii.

În același timp, SCOR acuză că reducerea de 20% promisă pentru aparatul central întârzie, în timp ce presiunea se pune exclusiv pe administrațiile locale.

Probleme majore cu plata asistenților sociali

Un alt punct contestat vizează soarta celor 60.000 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap. Guvernul promisese preluarea acestora la bugetul de stat, însă proiectul de lege modificat lasă în continuare cheltuiala în sarcina primăriilor.

„Această manevră dublează artificial cheltuielile salariale ale comunelor și creează impresia falsă că primăriile nu-și pot acoperi salariile din veniturile proprii. În realitate, este o încărcare deliberată a bugetelor locale”, avertizează SCOR.

„Jumătatea de funcționar public” – cea mai dur criticată măsură

Poate cea mai contestată prevedere din Pachetul 2 este introducerea normei de lucru la jumătate pentru funcționarii publici. Sindicaliștii consideră că aceasta reprezintă o formă de „epurare politică”.

„Reducerea la jumătate a normei nu are legătură cu deficitul bugetar, ci este un atac direct la funcționarii care apără legalitatea actelor administrative, bugetare și de urbanism. Este cea mai pură formă de epurare politică”, au transmis reprezentanții SCOR.

Acuzații de discriminare

SCOR mai acuză și o diferență de tratament între administrațiile locale și consiliile județene. „Cu aroganță și sfidare, consiliile județene sunt exceptate de la aceste reguli, deși niciun consiliu județean nu își acoperă salariile din venituri proprii, ci din cotele defalcate ale comunelor și orașelor din județ”, se arată în comunicatul sindical.

Ultimatum pentru Guvern

Sindicaliștii au anunțat că greva va continua pe termen nedeterminat și au dat Guvernului un ultimatum până luni pentru a corecta „măsurile abuzive”. În lipsa unor soluții, activitatea din primării ar putea fi blocată pe termen lung, afectând relația directă dintre cetățeni și administrația locală.

Recomandate

Ultimele postări