Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că a fost diagnosticat cu cancer de prostată în stadiu incipient, însă boala a fost tratată complet. Liderul israelian a precizat că informația a fost păstrată discretă timp de mai multe luni și că, în prezent, se consideră vindecat.
Anunțul a fost inclus în raportul său medical anual. Potrivit informațiilor prezentate, tumora a fost descoperită în urma unui control de rutină, efectuat după o intervenție chirurgicală pe care Netanyahu a avut-o la finalul anului 2024 pentru o afecțiune benignă a prostatei.
Benjamin Netanyahu spune că este sănătos
Premierul israelian a transmis un mesaj public în care a explicat situația medicală și a subliniat că starea sa este foarte bună.
„Vreau să împărtășesc cu voi trei lucruri:
1 – Mulțumesc lui Dumnezeu, sunt sănătos.
2 – Sunt într-o formă fizică excelentă.
3 – Am avut o problemă minoră la prostată, care a fost tratată complet. Slavă Domnului, este de domeniul trecutului. Acum un an și jumătate, am fost supus unei intervenții chirurgicale reușite pentru o prostată mărită benign, iar de atunci sunt monitorizat medical în mod regulat. La ultimul control, a fost descoperită o mică leziune de mai puțin de un centimetru la nivelul prostatei. În urma investigațiilor, s-a dovedit a fi un stadiu foarte incipient al unei tumori maligne, fără nicio răspândire sau metastaze”, a transmis Netanyahu pe X.
Premierul israelian, diagnosticat cu cancer de prostată în stadiu incipient
Netanyahu a explicat că medicii i-au spus că această afecțiune este frecvent întâlnită la bărbații în vârstă și că avea două variante: monitorizarea atentă a bolii sau îndepărtarea tumorii prin tratament.
Premierul israelian a ales să acționeze rapid, spunând că preferă să intervină imediat atunci când află despre un potențial risc, fie că este vorba despre probleme personale, fie despre chestiuni de stat.
„Când primesc la timp informații despre un potențial pericol, vreau să acționez imediat. Acest lucru este valabil atât la nivel național, cât și la nivel personal. Asta am făcut. Am urmat un tratament țintit, care a eliminat problema fără să lase nicio urmă. Am trecut prin câteva ședințe scurte de tratament, am citit o carte și mi-am continuat activitatea. Leziunea a dispărut complet. Slavă Domnului, am trecut și peste asta. Le mulțumesc medicilor și echipelor medicale extraordinare de la Spitalul Hadassah din Ierusalim. De la voi, cetățenii Israelului, am o singură rugăminte: aveți grijă de sănătatea voastră. Faceți controale și urmați indicațiile medicilor”, a mai transmis Netanyahu.
Ce arată raportul medical
Raportul medical anual al Biroului Prim-ministrului arată că Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, a fost operat pe 29 decembrie 2024 pentru hiperplazie benignă de prostată. Intervenția a fost una reușită și nu au apărut complicații, însă premierul a rămas ulterior sub supraveghere medicală.
În timpul unui RMN de rutină, medicii au descoperit o leziune de mici dimensiuni la nivelul prostatei. Investigațiile suplimentare au confirmat că era vorba despre cancer de prostată în stadiu incipient.
Benjamin Netanyahu a urmat apoi un tratament de radioterapie, sub supravegherea profesorului Aharon Popovzer, directorul Institutului Sharett din cadrul Spitalului Hadassah. Potrivit premierului israelian, tratamentul a avut succes, iar leziunea a dispărut complet.