Mirela Vaida și soțul ei, Alexandru, nu sunt doar colegi de viață de 16 ani, ci au sărbătorit recent și 12 ani de la ziua lor specială, cea în care și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu și a ofițerului de stare civilă. Despre secretul unei căsnicii care rezistă în timp și care, deși nu este mereu un basm, își găsește echilibrul în comunicare, compromisuri și iubire ne-a povestit chiar Mirela Vaida într-un interviu recent.
Cu trei copii care le umplu zilele și îi aduc mai aproape ca niciodată, Mirela și Alexandru au traversat împreună atât momente de bucurie, cât și mici certuri și neînțelegeri, însă au reușit mereu să le depășească cu înțelepciune și iubire reciprocă. În lumina reflectoarelor, Mirela Vaida poate părea o prezentatoare zâmbitoare și plină de energie, însă în viața ei personală, ea apreciază momentele de liniște și intimitate alături de familia ei.
„Noi comunicăm tot timpul. Viaţa publică și supraexpunerea m-au făcut ca, atunci când am un moment liber, să vreau să mi-l petrec doar cu soțul, cu familia, nu cu o gașcă întreagă de prieteni. Noi ne-am spus întotdeauna păsurile, ne-am și certat, dar ne-am împăcat. Suntem o familie normală, organică, nu e doar lapte și miere între noi. Cei 16 ani petrecuți împreună înseamnă și negocieri, și compromisuri, a lăsa unul pentru celălalt, a-l înțelege pe cel de lângă tine, a-i lăsa un pic de spațiu când simți că are nevoie”, a dezvăluit Mirela Vaida pentru OkMagazine.ro.
De-a lungul anilor, Mirela și Alexandru au evoluat împreună, iar venirea copiilor lor pe lume a adus noi dimensiuni relației lor. Cu toate provocările și bucuriile pe care le aduce viața de familie, cei doi au învățat să se susțină reciproc și să depășească orice obstacol care le-ar putea întârzia drumul. Mirela Vaida își îndeamnă și pe cei din jur să nu plece de la ideea că o ceartă sau o neînțelegere în cuplu trebuie să ducă la despărțire, ci să încerce să repare lucrurile și să își amintească de tot ceea ce au construit împreună.
„E o relație organică, elastică, care se contractă, se dilată, îngheață, se topește. Și, când mai ai și trei copii, deja ei devin obiectivul suprem, toate trec mai ușor, supărările sunt mai mici, împăcările, mai frumoase. Lucrurile vin de la sine, dar trebuie să-ți și dorești să tragi la «jugul» familiei, cum se spune. Să nu pornești de la ideea că familia este ca un pahar de unică folosință – la prima ceartă, îl arunci. Noi am evoluat împreună, am construit împreună și mergem mai departe”, a mai adăugat vedeta Acces Direct.