Care este RELIGIA celebrului Cătălin Scărlătescu? Doar câțiva cunosc acest detaliu despre el.

Cătălin Scărlătescu a fost întotdeauna deschis în privința detaliilor din viața sa și a vorbit sincer în fiecare interviu. Cu toate acestea, există foarte puține lucruri necunoscute despre el, iar una dintre acestea este religia sa.

Mulți s-au întrebat în ce credință s-a născut Cătălin Scărlătescu, noul jurat de la MasterChef. Așa cum chiar el a dezvăluit, chef-ul este creștin ortodox. Într-un interviu acordat acum ceva timp, Cătălin Scărlătescu a discutat despre legătura sa cu Dumnezeu.

Chef-ul a povestit că nu merge prea des la biserică, dar nu lipsește de la cele mai importante sărbători ale anului.

“Nu sunt genul care să se laude cu prezența la Biserică. Nu e stilul meu. Dar fac parte din generația care a învățat de la părinții săi că în fiecare zi de mare sărbătoare trebuie să îmbraci cele mai frumoase haine, să mergi la biserică, să te rogi și să te împărtășești. Ca atare, aceste obiceiuri nu puteau să nu mă influențeze și continui să le aplic.

Sunt cel puțin opt mari sărbători într-un an pe care încerc să le respect. Le cunoaștem pe toate, începând cu Paștele, Rusaliile, Adormirea Maicii Domnului, Crăciunul. Dacă sunt în țară, nu pot să ratez să nu merg la biserică în ziua respectivă. Așa s-a întâmplat și acum câteva zile și nu regret deloc!”, a declarat Cătălin Scărlătescu pentru Playtech.ro.

Chef-ul, moment delicat la slujba de la Mănăstirea Putna
Cătălin Scărlătescu a povestit un moment delicat, care a avut loc în 2021, în timp ce se afla la Mănăstirea Putna, la slujba de Sfânta Mărie. Chef-ul a fost luat cu asalt de credincioși veniți la slujbă pentru a face poze. El a simțit, însă, că nu este momentul pentru asta, ținând cont de scopul spiritual pentru care a mers la mănăstire și a fost nevoit să-i refuze pe fani.

“Sunt și eu un bun creștin ortodox, ca majoritatea celor din jurul meu. Cum sărbătoarea Maicii Domnului m-a prins în zonă, nu puteam rata să nu fiu prezent la centru al Ortodoxiei Românești. Oamenii m-au recunoscut, așa cum era normal, într-un fel. Și m-am trezit că unii dintre ei voiau să facem poze acolo. Cu regret a trebuit să-i refuz. Le-am explicat că în ziua Maicii Domnului nu putem face asta și le-am promis că vom recupera cu prima ocazie.

Sper că toți m-au înțeles. Mai ales că nu au lipsit rugămințile sau propunerile în acest sens. Le-am respins însă pe toate, fără niciun regret”, a spus chef-ul.

Leave a Comment